Turta dulce, decorată special pentru Crăciun, este una dintre favoritele copiilor, mai ales atunci când au posibilitatea să o orneze alături de mamă, de bunică sau de alte persoane apropiate. Astăzi vă arătăm cum să reuşiţi să faceţi cea mai bună turtă dulce.
Ingrediente: 640 g făină, 200 g unt, 400 g miere, 2 ouă, 2 lingurițe rase de bicarbonat, ½ linguriță sare, 4 linguri rase condiment pentru turtă dulce (scorțișoară, cardamom, cuișoare), 1 fiolă esență de vanilie.
Mod de preparare: Pune untul la topit împreună cu mierea. Când untul este complet dizolvat, ia cratiță de pe foc și adaugă vanilia. Într-un vas încăpător adaugă făină, sarea, bicarbonatul și condimentele pentru turtă dulce. Adaugă untul și mierea peste făină. Amestecă bine apoi încorporează ouăle bătute. Când aluatul s-a omogenizat, pune-l într-o folie alimentară, transparentă și lasă-l la frigider minim o ora, sau peste noapte. Întinde aluatul pe masă de lucru și decupează-l folosind formele dorite. Pune turtă într-o tavă tapetata cu hârtie de copt și coace-o timp de 8-10 minute, la cuptorul preîncălzit la 180oC.
După ce turtă dulce s-a răcit, o poți decora după preferință.
Sursa: jurnalderetete.md

