Paracetamolul dublează riscul de îmbolnăvire de astm la copii
Bebeluşii care sunt trataţi cu paracetamol sau alte pastile care conţin această substanţă sunt de două ori mai expuşi riscului de a se îmbolnăvi de astm, în comparaţie cu micuţii care nu primesc astfel de medicamente, se arată într-un studiu recent al cercetătorilor neozeelandezi. Potrivit acestora, copiii care primesc astfel de tratamente în primele 15 luni de viaţă riscă, în plus, să dezvolte mai multe tipuri de alergii. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că în ultimii 50 de ani numărul de cazuri de astm raportate la copii a crescut atât de mult din cauza faptului că în această perioadă s-a mărit şi numărul părinţilor care îşi tratează bebeluşii cu paracetamol pentru a le scădea temperatura sau pentru a le alina durerile. Studiul cercetătorilor a descoperit că bebeluşii care au fost trataţi cu paracetamol în primele 15 luni de viaţă au prezentat dificultăţi de respiraţie şi alte simptome ale astmului în momentul în care au ajuns la vârsta de şase ani. Studiul a fost realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea Otago din Wellington, pe un eşantion de 1.500 de copii cu vârsta de şase ani din regiunea Christchurch din Noua Zeelandă. S-a constatat că nu mai puţin de 90 la sută dintre subiecţi fuseseră trataţi cu paracetamol la vârste fragede, acesta fiind segmentul de copii predispuşi la un risc ridicat de a suferi de astm sau alte alergii. „Cea mai importantă descoperire este faptul că 90 la sută dintre micuţii cărora le-a fost administrat paracetamol până la vârsta de 15 luni prezintă un risc de trei ori mai ridicat de a deveni sensibili la diverşi alergeni şi sunt de două ori mai predispuşi să sufere de astm, comparativ cu cei care nu au intrat în contact cu paracetamolul“, a explicat profesorul Julian Crane, unul dintre autorii studiului.

