Anul 2008 readuce în atenţia pasionaţilor de modă două tendinţe vestimentare, care au făcut furori în anii ’80-’90: este vorba de stilul rock şi hainele de lac.
Hainele de piele, cizmele de motociclist şi negrul sunt elementele indispensabile pentru a obţine un look rock feminin, care cu siguranţă va atrage priviri admirative. Este foarte uşor să obţineţi şi să adoptaţi un stil rock feminin, atâta timp cât reuşiţi să vă puneţi în valoare fără să exageraţi. În ciuda a ceea ce aţi putea crede, acest stil vestimentar nu are nevoie de haine largi pentru a crea un look reuşit. Piesa de rezistenţă este, bineînţeles, jacheta de piele, preferabil neagră, dar de data aceasta nu una largă, ci scurtă, până în talie, şi mulată pe corp, în armonie perfectă cu tendinţele actuale.
Blugii reprezintă şi ei un element vestimentar care nu poate lipsi dintr-o ţinută se vrea a fi rock, pentru că, de fapt, acest stil îşi datorează revenirea succesului pe care l-au „înregistrat“ blugii în ultimul timp. Pentru un look rock autentic combinaţi jacheta de piele cu o pereche de blugi strâmţi, cât se poate de strâmţi, şi cu un tricou mai larg, cu scopul de a crea un joc discret al contrastelor.
Accesoriile întregesc ţinuta. De aceea, pentru a completa cu succes o ţinută rock reuşită puteţi opta fie pentru o bandană sau o eşarfă cu desene ori imprimeuri cu cap de mort sau alte motive gotice, fie pentru o eşarfă amplă, care să vă confere un aer rebel. Evitaţi totuşi să încărcaţi ţinuta cu prea multe accesorii, chiar dacă acestea par să se potrivească perfect.
În ceea ce priveşte încălţămintea, pentru un look rock autentic, dar modern, uitaţi de cizmele ciocate: anul acesta, o ţinută rock este completată perfect de ghete sau chiar botine. Celor mai îndrăzneţe doamne şi domnişoare le propunem să poarte cizme de motociclist scoase peste blugi sau chiar în combinaţie cu o rochie scurtă şi neagră, pentru a obţine un contrast ce nu va trece neobservat. Când vine vorba despre geantă, alegerea este şi mai uşoară: cea mai bună opţiune pentru un look rock reuşit este o geantă supradimensionată din piele sau una cu cât mai multe buzunare.
Chiar şi ţinând cont de toate aceste sfaturi, trebuie să fiţi conştiente că stilul rock ţine mai mult de atitudine decât de aspect: degeaba îmbrăcaţi haine negre de inspiraţie gotică dacă acest look nu vi se potriveşte. Gândiţi-vă că moda este aliatul dumneavoastră şi vă permite orice pentru a vă pune în valoare. Mizaţi pe asocieri şi contraste neobişnuite. O rochie scurtă şi neagră purtată cu bocanci este o ţinută rock reuşită, la fel cum este combinaţia dintre o bluză mulată asociată cu o pereche de pantaloni XXL.
Lacul, în actualitate
Deşi cuvântul „lac“ vă poate trezi în memorie imaginea pantofiorilor purtaţi de fetiţe până la 12 ani, tendinţa în modă care a adus din nou lacul în lumina reflectoarelor înseamnă mult mai mult decât atât. Este vorba de un stil care conferă strălucire ţinutelor de zi, permiţând integrarea unor elemente preţioase de lac în combinaţiile vestimentare pe care le adoptăm în mod obişnuit. Pantofii, curelele şi genţile de lac sau pentru cele mai curajoase chiar jachetele de lac, toate sunt vedetele acestui stil îndrăzneţ.
De ce a reapărut lacul în modă? Pentru că este un material special, care conferă oricărei ţinute un aer şic şi, în plus, este „polivalent“. În funcţie de preferinţe şi de felul în care alegem să le purtăm, obiectele vestimentare din lac pot deveni piese de bază pentru mai multe stiluri vestimentare, începând de la aerul retro, continuând cu look-ul rock şi ajungând chiar şi la ţinutele de seară, cărora le conferă o strălucire aparte.
Este de preferat ca lacul să fie folosit în „doze“ mici, altfel puteţi cădea în ridicol. Nu exageraţi cu obiectele vestimentare din lac. Dacă optaţi pentru acest material, alegeţi să purtaţi fie încălţăminte de lac (indiferent dacă este vorba de balerini, pantofi cu toc înalt sau cizme), fie o curea şic, sau o geantă de lac, dar niciodată toate în acelaşi timp. În materie de modă, detaliile fac întotdeauna diferenţa, iar lacul conferă un aspect glam oricărei ţinute de zi.
Deşi în prezent este unul dintre materialele preferate de designeri, este foarte probabil ca tendinţa hainelor, pantofilor şi accesoriilor de lac să dispară la fel de repede cum a fost reinventată. Oricum ar fi însă, lacul a devenit un element clasic şi garantăm că încălţămintea elegantă, de lac, nu se va demoda niciodată.