In cautarea Tarâmului de Nicaieri (Finding Neverland)
Regia: Marc Forster
In rolurile principale: Johnny Depp, Kate Winslet
Drama – 2004
Imaginatia fara limite a celui care l-a creat pe Peter Pan, puterea stilului sau sunt cele care dau o nota aparte acestei povestiri emotionante inspirate din viata autorului scotian James Mathew Barrie. In „Finding Neverland“, regizorul Marc Forster si o distributie impresionanta din care fac parte Johnny Depp, Kate Winslet, Dustin Hoffman si Julie Christie abordeaza dintr-un punct de vedere cu totul nou romanul „Peter Pan“, un clasic al literaturii pentru copii, care este la fel de apreciat de adultii de pretutindeni. „Finding Neverland“ imbina fantezia si realitatea de zi cu zi, privind cu aceeasi detasare dificultatile si durerile vietii de adult, dar si farmecul aparte si inocenta copilareasca a baiatului care ramâne vesnic tânar.
Totul a inceput atunci când dramaturgul scotian de succes J.M. Barrie (Depp) a asistat la premiera piesei sale, primita cu retineri de inalta societate britanica. Un adevarat geniu literar al perioadei sale, dar plictisit de aceleasi teme invechite, Barrie se afla in cautarea inspiratiei. Pe neasteptate, gaseste un subiect nemaipomenit in timp ce se plimba impreuna cu Porthos, câinele sau, prin Gradinile Kensington din Londra. Acolo, Barrie intâlneste familia Llewelyn Davies: patru baietei orfani si mama acestora, o frumoasa vaduva (Winslet).
In ciuda dispretului neinduplecatei bunici a baietilor – Emma du Maurier (Christie) – si a resentimentelor propriei sale sotii (Radha Mitchell), Barrie se imprieteneste cu familia, intrecându-se cu baietii in farse, deghizari, jocuri si tot felul de rautati, nascocind lumi imaginare pline de castele, regi, cowboy si indieni, pirati si naufragiati.
Filmul a fost notat pe site-ul de specialitate cu 8,1.