-0.5 C
Craiova
duminică, 1 martie, 2026
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: Şofer cu alcoolemie record, implicat într-un accident pe DN 64

Vâlcea: Şofer cu alcoolemie record, implicat într-un accident pe DN 64

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ștefănești și Biroului de Ordine Publică Drăgășani au fost direcționați să se deplaseze, pe 6 ianuarie 2026, în jurul orei 23:00, pe Drumul Național 64, unde a fost sesizat un accident rutier soldat cu pagube materiale.

„La fața locului a fost identificat un conducător auto, în vârstă de 45 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat“, potrivit IPJ Vâlcea.

Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Municipal Drăgășani, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS