6.2 C
Craiova
marți, 2 decembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalRâmnicu Vâlcea: Trecerea de cale ferată de pe Drumul Gării a fost modernizată cu dale elastice

Râmnicu Vâlcea: Trecerea de cale ferată de pe Drumul Gării a fost modernizată cu dale elastice

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a recepționat, astăzi, lucrările de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată de pe strada Drumul Gării, o investiție importantă pentru fluidizarea traficului și dezvoltarea economică a zonei.

Proiectul, în valoare totală de 5,3 milioane lei, a fost finanțat în proporții aproape egale din fonduri nerambursabile prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și din bugetul local.

Lucrările au constat în:

  • montarea de dale elastice pentru o trecere sigură și durabilă;
  • racordarea modernă la strada Drumul Gării;
  • amenajarea unui trotuar;
  • intervenții la liniile de cale ferată;
  • realizarea unui sistem eficient de scurgere a apelor pluviale;
  • montarea de camere de monitorizare video;
  • instalarea unui sistem de semnalizare feroviară, ce urmează a fi predat operatorului de transport pentru integrare și punere în funcțiune.

Necesitatea proiectului a pornit de la starea degradată și nesigură în care se afla trecerea, folosită zilnic de numeroase camioane de mare tonaj ce deservesc facilitățile industriale din zonă. Odată cu modernizarea acesteia, accesul este mult îmbunătățit, iar terenurile de mari dimensiuni din apropiere devin considerabil mai atractive pentru investitori din domeniul industrial sau al serviciilor.

Aceasta este cea de-a cincea trecere de cale ferată modernizată de municipalitate în ultimii ani, după lucrările executate pe bd. Nicolae Bălcescu, str. Gib Mihăescu, str. Mihai Eminescu și str. Copăcelu.

Citește și: Minivacanță în Olt: șoferi periculoși opriți la timp

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS