Complexul Energetic Oltenia (CEO) a demarat un proces sistematic de implementare a unor măsuri menite să asigure continuarea activității în carierele miniere, în conformitate cu reglementările legale și cerințele de mediu în vigoare.
În cadrul unei decizii adoptate recent de către Directoratul companiei, s-a stabilit inițierea și derularea etapelor procedurale necesare pentru elaborarea documentației tehnice și de mediu, indispensabile funcționării în condiții conforme a subunităților miniere active. În acest context, Complexul Energetic Oltenia va contracta un operator specializat care să elaboreze bilanțul de mediu, precum și Raportul aferent acestuia, pentru carierele de lignit care se află în prezent în exploatare. Aceste documente reprezintă un pas esențial în cadrul procesului de conformare cu cerințele de mediu, fiind parte integrantă a procedurilor necesare pentru obținerea avizelor și autorizațiilor aferente.
Vor să asigure funcționarea
Scopul acestor demersuri este acela de a permite continuarea activității de extracție a lignitului, asigurând totodată rezervele necesare funcționării centralelor energetice aflate în structura companiei. Elaborarea și actualizarea documentației vor contribui la menținerea unei funcționări sustenabile a capacităților miniere, în deplin acord cu obiectivele de eficiență operațională și responsabilitate față de mediul înconjurător. Cu toate acestea, Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia prevede intrarea în rezervă cu toate carierele miniere și cu grupurile energetice. Acestea vor funcționa doar la solicitarea Ministerului Energiei și vor intra treptat într-un program de închidere până la finalul anului 2030. În același timp, Ministerul Energiei încercă să prelungească activitatea Complexului Energetic OItenia și după 2026.
Program de închidere
Complexul Energetic Oltenia și-a propus să închidă o serie de cariere miniere și să efectueze lucrările de ecologizare prevăzute de lege. Măsurile de restructurare care vizează închiderea sau conservarea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare. Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică.
Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității. Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform unui plan.
La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030.
Citește și: Licitație de un milion de euro pentru finalizarea și extinderea ambulatoriului Spitalului Motru