USR Dolj anunță un demers ferm pentru protejarea comunităților locale împotriva impactului negativ al industriei jocurilor de noroc. În zilele următoare, consilierii locali USR din Craiova – Ion Belu, Eduard Cîrceag și Emilia Neagu – vor depune un proiect de hotărâre de consiliu local pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la nivelul municipiului.
Extinderea inițiativei la nivel județean
Președintele USR Dolj, Cezar Drăgoescu, susține coordonarea tuturor consilierilor locali din județ care doresc să inițieze măsuri similare în comunitățile lor.
Acțiunea locală urmează angajamentele asumate de primarii USR în cadrul Congresului USR de la Sibiu, unde aceștia și-au declarat intenția de a limita sau interzice funcționarea sălilor de jocuri acolo unde acestea afectează familiile și comunitățile.
„Acolo unde sunt problemele trebuie să fie și soluțiile. Noi, primarii, știm cel mai bine ce efecte oribile are această industrie asupra familiilor, părinților și copiilor. Distrug familii din comunitățile noastre. Noi, aleșii locali USR și primarii USR, ne luăm acest angajament față de alegători: peste tot unde avem consilieri locali vom iniția hotărâri pentru a interzice jocurile de noroc sau pentru a le limita în zone în care nu stau familii. Facem asta din respect pentru comunitățile noastre”, a declarat președintele USR, Dominic Fritz.
Instrumente legale pentru autoritățile locale
Primarii și consilierii locali dispun acum de cadrul legal necesar, în baza unui proiect inițiat de USR și adoptat de Guvern, pentru a interzice sau restricționa sălile de păcănele și casele de pariuri în interiorul localităților sau pentru a le limita strict la zone nerezidențiale.
USR lansează o invitație publică către toți primarii și consilierii locali din județul Dolj, indiferent de culoarea politică, să susțină inițiativa pentru siguranța familiilor și protecția comunităților locale.
Citește și: Vâlcea: Prins băut la volan pe DN7/E81: Bărbat cercetat penal

