Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții în domeniu, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările religioase organizate pe 6 ianuarie, cu prilejul sărbătorii Bobotezei și al tradiției Aruncarea Crucii în Dunăre.
Dispozitivele de ordine vor fi instituite în porturile localităților Calafat, Cetate și Maglavit, unde sunt așteptate numeroase persoane.
Măsuri de siguranță și culoare speciale de acces
Pe durata evenimentelor, vor fi create culoare speciale de acces și dispozitive de siguranță, cu scopul de a preveni aglomerările și eventualele incidente. Jandarmii vor acționa pentru asigurarea unui climat optim de desfășurare a manifestărilor religioase, dar și pentru protejarea participanților.
De asemenea, în data de 7 ianuarie, jandarmii doljeni vor asigura ordinea publică la manifestarea cultural-artistică „Hora Satului”, organizată în localitatea Ghindeni.
Recomandări pentru participanți
Pentru buna desfășurare a evenimentelor, autoritățile adresează participanților câteva recomandări importante:
- să manifeste răbdare și să evite implicarea în conflicte;
- să respecte indicațiile jandarmilor și regulile stabilite de organizatori;
- să acorde o atenție sporită bunurilor personale;
- să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere în cazul în care observă fapte antisociale.
Jandarmii, prezenți permanent în teren
Misiunile jandarmilor vizează, în principal, protecția participanților, sprijinirea personalului lăcașelor de cult în îndrumarea credincioșilor către zonele de distribuire a apei sfințite, precum și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Jandarmii doljeni vor fi permanent în teren, pregătiți să intervină prompt pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe întreaga durată a manifestărilor dedicate sărbătorii Bobotezei.
Citește și: Chrystia Freeland părăsește Parlamentul Canadei și devine consilier al lui Volodimir Zelenski

