Din cei peste 190 de elevi ai Liceului Tehnologic Special „Beethoven“, 90 nu aud deloc şi nu vorbesc. Sunt tineri care au învăţat că deficienţa cu care s-au născut poate trece neobservată, că mult mai important în viaţă este ceea ce realizezi. Filomela Salahoru şi Ana-Maria Oancea sunt două dintre persoanele care de aproximativ două decenii s-au dedicat elevilor cu deficienţe de auz. Dincolo de orele de curs, aceşti dascăli le-au oferit hipoacuzicilor şansa să-şi facă un rost, să-şi descopere talente nebănuite, să spargă barierele, să câştige respectul tuturor.
Filomela Salahoru predă de 19 ani la Liceul Tehnologic Special „Beethoven“ din Craiova. Este profesor inginer, specialitatea TCM. Îşi aminteşte şi astăzi de ziua în care a ajuns în faţa primilor săi elevi și primele sfaturi primite de la directorul de atunci, Constantinescu: să vorbească clar, să stea permanent în faţa lor, să le arate că îi pasă, iar mai mult decât orice să nu îi trateze cu milă. „Îmi amintesc că aveam doar un elev cu resturi de auz care m-a învăţat primele semne. După ce depăşeşti însă bariera comunicării şi le arăţi că vrei să comunici cu ei se deschid. La început le este teamă să nu fie percepuţi şi priviţi altfel. La fiecare oră rezervam cinci-zece minute în care ei mă învăţau limbajul semnelor. Am avut apoi şansa ca doamna profesoară de sport, Georgeta Golubovici, Laura, cum îi spuneau copiii, să mă roage să vin să văd cum lucrează dumneaei cu echipa de dansuri a şcolii. M-a văzut mai tânără, aflase că și eu am făcut dansuri în liceu şi în facultate. Am intrat atunci în sala de sport şi am văzut cum se antrenau pentru un concurs. A fost fascinant. Oricine trăieşte această experienţă rămâne marcat. După ce îi vezi cum dansează, cum luptă fără să audă muzica nu ai cum să rămâi impasibil“, a povestit profesoara. A simţit din acel moment că trebuie să ajute, să lupte pentru ca aceşti copii să fie cât mai vizibili în societate. A început povestea ei cu echipa de dansuri, iar mai târziu cu faimoasa echipă No limit, pe care a făcut-o cunoscută în întreaga ţară, şi nu numai.
„Nu este uşor să înveţi paşi de dans într-o lume a tăcerii“
Nu a fost deloc simplu. Avea puţin peste 20 de ani când a început să lupte alături de aceşti copii. A învăţat însă că este nevoie de foarte multă răbdare. „Nu trebuie să te enervezi. Ai nevoie de multă dorinţă şi răbdare pentru a-i coordona. Din păcate, elevii cu care am obţinut rezultatele remarcabile la dans, cei din trupa No limit, au terminat studiile. De doi ani încerc să reîncheg această trupă. Vin mulţi iniţial la dans, dar după ce văd câtă muncă şi de câtă perseverenţă este nevoie sunt tentaţi să renunţe. Nu este uşor să înveţi paşi de dans într-o lume a tăcerii. Eu stau în faţa lor şi le arăt paşii de dans, îi coordonez să fie permanent pe ritmul muzicii. Am reuşit să fim una din ţările care realizează lucruri extraordinare în acest domeniu. Suntem pe locul doi, după Moldova. Alte ţări nici nu s-au gândit că ar putea face dansuri cu persoane surde“, a adăugat Filomela Salahoru. Nu s-a oprit însă la dans. A încercat să îi implice pe elevii acestei şcoli în cât mai multe activităţi extracurriculare. A lucrat cu ei foarte mult pe pantomimă, împreună cu colegii săi a dezvoltat cercuri de pictură şi creaţie. Persoanele talentate pe care le-a întâlnit le-a invitat în şcoală ca să le arate elevilor măiestria cu care au fost înzestrate. A chemat-o pe Miruna Caminescu, tânăra care face bijuterii hand made. Aceasta a făcut un inel şi, imediat, un elev hipoacuzic a învăţat să îl execute. A descoperit că aceşti tineri speciali au abilităţi extrem de dezvoltate. A făcut alături de colegii ei un proiect prin care au accesat fonduri europene și le-au și obținut. Au cumpărat instrumentele şi uneltele necesare, au înfiinţat un magazin virtual, au înfiinţat un ONG pentru elevii talentaţi care realizează bijuterii, obiecte de ceramică, picturi. Patru ONG-uri organizate într-o rețea europeană – NO LIMIT European Network – printre care şi cel al elevilor de la „Beethoven“ vor avea şansa să-și comercializeze produsele, transformând astfel pasiunea și abilitățile elevilor într-o sursă de existență. „În urmă cu patru, cinci ani a început povestea cu proiectele europene. Directorul şcolii, Ana Maria Oancea, a fost prima care a iniţiat astfel de proiecte pentru ca elevii de al „Beethoven“ să meargă an de an la stagii de practică în Italia. Împreună cu colegul meu Ionuţ Smarandache am scris proiecte extrem de importante pentru aceşti elevi minunaţi. În acest an, am obţinut o nouă victorie. Facem parte din parteneriatul strategic pentru tineri axat pe un grup de 30 de persoane cu deficienţe de auz, care au abilităţi în domeniul artelor, teatrului şi dansului. Este un parteneriat încheiat cu Organizaţia Teatrul «Solar Bear Limited» din Glasgow (Scoţia) şi Teatrul Naţional «Marin Sorescu». Săptămâna trecută
ne-am întors din Scoţia, unde 15 tineri de la «Beethoven» s-au întâlnit cu 15 tineri scoţieni. Alături ne-au fost actorul Cătălin Băicuş, cu care colaborăm de patru – cinci ani și împreună cu care am făcut spectacole extraordinare, dar şi Alexandru Boureanu. Elevii noştri au avut şansa să se pregătească cu actori din Scoţia și, mai presus de orice, să treacă graniţele ţării. A fost şi un schimb de experienţă în ceea ce priveşte limbajul semnelor care este total diferit în Scoţia“, a adăugat Filomela Salahoru.
Fost elev al Liceului „Beethoven“, student la Royal Scottish Academy of Music and Drama
În paralel cu toate aceste activităţi, a rămas dascălul de la clasă care încearcă să le dezvolte elevilor competenţe practice. Le predă minimul necesar, se foloseşte foarte mult de laboratorul de informatică, vrea să îi determine să reţină lucrurile esenţiale. Ştie cel mai bine care este supărarea acestor tineri hipoacuzici. Se lovesc de bariere atunci când se duc să îşi caute un loc de muncă. Filomela Salahoru nu s-a gândit nici măcar o secundă să renunţe. „Aici, numai aici este locul meu, în această lume a tăcerii care mi-a oferit şansa să mă dezvolt. Cred că mulţi dintre agenţii economici se gândesc că acești copii nu sunt bine pregătiţi, dar susţin cu tărie că pe partea practică sunt foarte buni, pot dovedi că învaţă foarte repede. Sunt un pic marginalizaţi, dar vreau să cred că, măcar în ultimii ani, s-a schimbat ceva. Este un vis de-al meu să arătăm tuturor că ei pot. Chiar dacă sunt surzi pot depăşi anumite limite. Am demonstrat-o tuturor cu trupa de dans. Aceşti tineri nu sunt trişti niciodată, ei nu vor mila nimănui, nu le place asta. Avem foarte multe exemple de elevi care au reuşit. Una dintre cele mai mari realizări ale mele am avut-o în acest an. Atunci când am fost vizitaţi de actorii şi de directorul teatrului din Scoţia, un absolvent al şcolii noastre, Petre Dobre, a arătat o pantomimă. În secunda doi, directorul teatrului scoţian l-a întrebat dacă ar vrea să înveţe acolo. Toată vara a dat interviuri, iar acum este student la Royal Scottish Academy of Music and Drama. Nu îi este deloc simplu, dar l-am susţinut foarte mult, i-am explicat că este o şansă extraordinară pentru el. Săptămâna trecută a dat deja un interviu pentru un loc de muncă pentru a face rost astfel de banii necesari pentru a se întreține“, a mai povestit Filomela Salahoru.
„Nu poţi învăţa această limbă dacă nu ai înclinaţie“
Ana-Maria Oancea este profesor de 17 ani în această unitate de învăţământ pe care o şi conduce. Predă limba şi literatura română. „Avem peste 190 de elevi în unitatea noastră, dintre care 90 nu aud deloc şi nu vorbesc. După atâţia ani, nici nu mai ştiu dacă este greu sau uşor să fii dascăl. Din fericire, în ultimii ani, legislaţia ne-a permis să aducem în şcoală doar profesori care ştiu limbajul mimico-gestual. Nu poţi învăţa această limbă dacă nu ai înclinaţie în acest sens. Cum pentru orice limbă străină ai nevoie de talent, aşa se întâmplă şi cu limbajul mimico-gestual. Am fost norocoasă, am învăţat foarte repede. Aveam un aşa-zis contract cu ei, voi mă învăţaţi semnele, eu vă învăţ limba română.
Mi-aduc aminte că, după doar trei luni, directorul şcolii m-a rugat să interpretez cuiva şi am reuşit“, a povestit profesoara. Deşi predă o materie frumoasă, aceasta este foarte greu de învățat pentru copiii cu deficienţe de auz.
„Nu, ei nu sunt analfabeţi!“
Ana-Maria Oancea este unul dintre dascălii care militează pentru drepturile acestor tineri. Până în urmă cu câţiva ani, elevii aveau şanse reale de promovare, având bacalaureatul, urmau o facultate.
„Se acordau note la probele orale ale examenului de bacalaureat, iar cu ajutorul interpreţilor elevii îşi puteau expune ideile pentru fiecare subiect. Aveau astfel şansa să obţină note mari care îi ajutau să promoveze bacalaureatul. Interpretul înţelege ideile expuse de hipoacuzic şi le transformă în limbă română… Limbajul mimico-gestual nu are o formă scrisă de comunicare. Tinerii noştri reuşesc să acumuleze un anumit bagaj de cuvinte numai pe cale vizuală. Nu au la îndemână toate cuvintele pe care le avem noi. Esenţializând şi comunicând foarte mult în limbajul semnelor, interpretând, mai ales poezia, rezumând operele, discut cu elevii mei despre esenţă, personaje, iar ei dobândesc cunoştinţele necesare. Aceşti tineri ar putea să se exprime foarte bine în limbajul semnelor, mai greu este însă când trebuie să treacă pe hârtie în limba română, care este altceva decât limbajul mimico-gestual. Mulţi dintre noi am fi tentaţi să spunem că aceşti elevi sunt analfabeţi. Nu, ei nu sunt analfabeţi! Ei comunică în limba lor maternă care este limbajul mimico-gestual românesc“, a adăugat directoarea unităţii de învăţământ.
Aceasta consideră că legea trebuie schimbată din temelii pentru elevii deficienţi de auz. Este de părere că o evaluare orală ar fi o şansă pentru aceşti tineri. În literatura de specialitate se face deja diferenţa dintre limba română vorbită şi limbajul mimico-gestual românesc. „Sunt limbi diferite, culturi diferite, spunem noi. Este păcat. Mă uit cum aceşti copii anual se duc în Italia în stagii de practică, iar acolo lumea îi vede cât sunt de buni în ceea ce fac şi le oferă locuri de muncă după terminarea şcolii. Aşa ne pierdem oamenii. Din păcate, pentru Petre Dobre, care este student acum în Scoţia, probabil că România peste câţiva ani nu va mai însemna mare lucru. Păcat! Cei de la Academia Regală de Teatru din Scoţia ne-au spus că ei nu au nevoie de o hârtie care să ateste că un tânăr a luat bacalaureatul, ci au nevoie de talent. După ce i-au văzut pe tinerii talentaţi implicaţi în proiectul pe care îl derulăm, au luat în vizor alţi trei sau patru elevi talentaţi ai şcolii noastre care sunt acum în clasa a IX-a şi a X-a. Mă doare că muncim pentru aceşti copii, iar ei ajung să îşi facă în alte țări cariere. Din păcate, nu le oferim această şansă“, a adăugat profesoara.
„Sunt ceea ce sunt pentru că trăiesc de 17 ani în lumea surzilor“
Ana-Maria Oancea a învăţat mulţi copii de-a lungul anilor, iar ei au învăţat-o, la rândul lor, mai presus de orice, să preţuiască viaţa: „Sunt ceea ce sunt pentru că trăiesc de 17 ani în lumea surzilor. Am învăţat cum trebuie să tratezi anumite momente de criză, am învăţat că esenţele contează, că fiecare contează, că trebuie să mă iubesc pe mine ca să pot să-i iubesc pe ceilalţi, că trebuie să mă accept pe mine pentru a-i accepta pe alţii, că trebuie să fiu fericită cu ceea ce sunt şi să nu-mi doresc mai mult decât pot. Îmi amintesc şi astăzi răspunsul unei foste eleve, care acum este pedagog la «Beethoven», Laura. Atunci când am întrebat-o cum ar fi dacă mâine dimineaţă ar auzi, ea mi-a răspuns: «Doamne fereşte!». Am învăţat să îmi cunosc locul, să îmi cunosc rostul, să ştiu să nu mă întind mai mult decât îmi este plapuma, cum spune românul…“.
