http://www.youtube.com/watch?v=9DkLoKNr3hs
Agenția pentru Protecția Mediului Dolj a organizat în perioada 16-22 septembrie a XIII-a ediție a „Săptămânii mobilității europene“. Manifestarea s-a încheiat luni, 22 septembrie, decretată „Ziua europeană fără mașină“, în Parcul „Nicolae Romanescu“. Elevi de la Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu“, Liceul „Matei Basarab“, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu“, Școala ecologică și preșcolarii de la Grădinița „Floarea albastră“ și „Nicolae Romanescu“ s-au întâlnit pentru a petrece câteva ore în aer liber, militând pentru mișcare și pentru a atrage atenția adulților și a le sugera să renunțe măcar pentru o zi la mijloacele de transport care afectează mediul înconjurător.
„Manifestarea este prinsă în calendarul ecologic recunoscut la nivel european. În majoritatea orașelor din Europa ziua de 22 septembrie este decretată «În oraș fără mașină». Vrem să atragem atenția craiovenilor și să le propunem să renunțe la mașină și să găsească soluții alternative de deplasare. În anii trecuți, am inițiat și blocarea circulației, căci vizați sunt în primul rând șoferii. Am renunțat în cadrul acestei ediții la o astfel de măsură pentru că orașul e destul de blocat din cauza lucrărilor, așa că am considerat că este mai potrivit să facem pur și simplu o plimbare prin parc. Să profităm de acest pământ pe care îl avem. Participă la acțiunea noastră elevii de la școli și grădinițe, pentru că este important ca tânăra generație să înțeleagă importanța mișcării în aer liber și protejarea planetei, prin lupta împotriva poluării“, a precizat Octavian Popa, consilier relații publice comunicare în cadrul Agenției pentru Protecția MediuluI Dolj.
Dacă cei mai mici au venit la întâlnire cu biciclete, trotinete, role pentru a arăta celor mari că există mijloace de transport alternative, colegii mai mari au afișat pancarte cu mesaje „Pune frână încălzirii globale“, „E mai sănătos mersul pe jos“, „Sănătatea și mediu sunt importante“, „Folosește transportul alternativ“.