Un bărbat şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier produs ieri dimineaţă, în Craiova.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, din primele cercetări s-a stabilit faptul că Marius Măceşanu, de 44 de ani, din Caracal, judeţul Olt, în timp ce conducea o autoutilitată Ford Transit pe bulevardul Decebal, la efectuarea manevrei de mers înapoi, l-a accidentat grav pe Paul Pătru, de 61 de ani, din Craiova care traversa strada prin loc nepermis, nesemnalizat corespunzător şi fără să se asigure.
Pietonul a fost transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde, în urma complicaţiilor medicale survenite, a decedat.
În cauză, poliţiştii afectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

