24.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalCraiova: Învăţământul teologic universitar din Oltenia şi-a sărbătorit ocrotitorii

Craiova: Învăţământul teologic universitar din Oltenia şi-a sărbătorit ocrotitorii

Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învăţământului teologic, a fost sărbătorit ieri la Craiova. Manifestările dedicate evenimentului au început la orele dimineţii prin săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti la Paraclisul mitropolitan „Maica Domnului – Dudu”, de către Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Au slujit alături de Mitropolitul Olteniei Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Au fost prezenţi studenţi şi profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova, precum şi credincioşi din toate zonele municipiului.

La finalul Sfintei Liturghii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Nicodim, care a vorbit despre viaţa, opera şi faptele de sfinţenie ale Sfinţilor Trei Ierarhi, scoţând în evidenţă modelul de educaţie creştină pe care cei trei dascăli ai teologiei ortodoxe îl oferă tuturor credincioşilor.

Sărbătoarea a continuat în sala de festivităţi a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie, cu o întrunire festivă în cadrul căreia a fost omagiată personalitatea si viata Sfinţilor Trei Ierarhi, iar corul Facultăţii de Teologie a susţinut un scurt concert de muzică psaltică, sub bagheta părintelui lector univ. dr. Ion Bîrnea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS