Aproximativ 225 percheziții au loc, marți dimineață, în mai multe județe din România, acestea vizând o grupe infracțională acuzată de contrabandă, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Sunt vizate formată din 91 de persoane ce fac parte dintr-o grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni de contrabandă şi comercializare pe teritoriul României a produselor supuse marcării, fără a fi marcate.
Există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2013, pe raza judeţului Constanţa s-a constituit o grupare infracţională organizată, structurată pe două paliere, având ca scop săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia.
Această grupare, a fost constituită la iniţiativa învinuitului B.S, cetăţean turc, care deţinea o firmă de transport internaţional de persoane, cu autocare, atât pe ruta Turcia-România cât şi pe alte rute internaţionale. Necesitatea constituirii acestei grupări, a rezultat din intenţia infracţională a unor mari vânzători de bijuterii din aur, din România şi Europa, de a primi fără a fi supuse unui regim vamal (taxe vamale şi accize), dar mai ales neevidenţiate şi nedeclarate către autorităţile fiscale ale statului, în vederea creării posibilităţii comercializării lor „la negru”, cantităţi foarte mari de bijuterii din aur, care erau astfel nedeclarate şi vândute ulterior neînregistrat, respectiv nefiscalizat (fără TVA şi impozit pe profit), prin magazinele deţinute de mai multe societăţi comerciale din România şi alte ţări din Europa.
Activitatea infracţională a grupării infracţionale organizate se realiza pe două paliere.
Astfel, bijuteriile erau aduse din Turcia cu autocarele firmei aparţinând învinuitului B.S, pe bază de comandă făcută de diferiţi bijutieri către membrii grupării sau direct în Turcia. După introducerea în ţară, bijuteriile erau depozitate/ascunse în spaţii special amenajate pentru disimulare, ulterior fiind distribuite unor cărăuşi, care folosindu-se de mai multe autoturisme special modificate în ceea ce priveşte constituirea unor spaţii disimulate, le transportau în România, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Italia şi Macedonia, către diferite magazine de bijuterii şi colectau sumele de bani aferente comenzilor.
Totodată, membrii grupării infracţionale desfăşurau şi o activitate inversă, de colectare a bijuteriilor declasate şi de transport în Turcia, la schimb pentru bijuterii noi sau contra cost iar în urma topirii lor erau folosite în procesul de producţie de către bijutierii turci. Această activitate era derulată, de asemenea, nu numai pe teritoriul României, ci şi pe teritoriul altor state (Serbia, Polonia, Ucraina, Austria, Italia, Ungaria, Germania, ş.a.).
Până în prezent au fost ridicate aproximativ 60 Kg. bijuterii din aur. Cea mai mare cantitate identificată la un transport intern a fost de aproximativ 20 kg.
Aproximativ 225 percheziții, la o grupare infracțională: 60 kilograme bijuterii au fost confiscate
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei