CEZ îşi bate joc de craioveni şi face orgă de lumini în casele oamenilor, oprindu-le curentul când le e lumea mai dragă, dar sponsorizează cu 100.000 de lei lunar Sala Polivalentă din Craiova. Informaţia a fost dezvăluită chiar de primarul municipiului, Olguţa Vasilescu, care laudă compania pe pagina personală de Facebook, dar nu suflă o vorbă despre problemele pe care le au craiovenii cu CEZ.
În loc să-şi pună la punct reţelele şi să nu mai ardă aparatura electrocasnică a craiovenilor cărora le taie curentul şi de câteva ori pe zi, CEZ preferă să sfideze pe toată lumea şi să sponsorizeze Sala Polivalentă cu 100.000 de lei pe lună. Ideea de a sponsoriza în sine ar fi foarte bună, dacă CEZ şi-ar pune mai întâi la punct reţelele şi nu le-ar mai aduce prejudicii craiovenilor. Cu o infrastructură funcţională şi cu clienţi mulţumiţi, CEZ ar putea să cheltuiască banii cum vrea fără să pară că sfidează pe cineva. Şi atunci gestul ar fi de aplaudat.
Primarul Craiovei a ales să felicite CEZ pe pagina personală de Facebook pentru sponsorizarea de 100.000 de lei pe lună şi pentru aparatura electrică. Primarul ori nu cunoaşte problemele pe care craiovenii le au cu CEZ-ul, ori nu-l interesează. În loc de laude, bune şi ele, dar când este cazul, primarul ar fi putut să-i cheme pe reprezentanţii CEZ la o discuţie şi să le pună în vedere să rezolve problemele cu reţelele. Evident, publicat tot pe Facebook, acest îndemn ar fi fost mai apreciat de craioveni.
În timp ce primarul pupă CEZ pe obrăjori pentru generozitate, nemulţumirile cetăţenilor legate de serviciile scumpe ale CEZ care lasă de dorit continuă. Oamenii au diverse probleme în legătură cu facturile pe care le plătesc şi ceea ce primesc în schimbul lor, iar asta nu se limitează doar la municipiul Craiova.
GdS vă aducea în atenţie, săptămâna trecută, situaţiile de pe străzile Isvarna şi Câmpia Islaz, unde locatarii se plâng de penele de curent care le distrug electrocasnicele şi le afectează calitatea vieţii. Ei nu sunt singurii care se confruntă cu astfel de probleme.
Frigider, boiler şi televizor – 150 de lei
pe lună
Pe strada Elena Teodorini din municipiu, oamenii au avut de reparat stricăciuni mari din cauza penelor de curent. „Anul trecut mi s-a stricat un LCD şi l-am trimis la Bucureşti, la reparat. Ce-i drept, cu bonurile şi cu toate facturile am rezolvat şi a plătit CEZ-ul stricăciunea, dar am pierdut 18 luni de garanţie. Acum, mă întreb, de ce sunt facturile atât de mari? Eu stau singură şi am becuri economice, un frigider, un televizor şi un boiler, şi plătesc 150 de lei pe lună. Pentru ce?“, se întreabă, retoric, doamna Deveseleanu, care locuieşte pe această stradă din 1968. „Fără să-ţi dai seama, se ia curentul. Noi, ăştia mai bătrâni, ne mai trezim noaptea şi vedem“, explică femeia despre penele neanunţate care nu le permit oamenilor să-şi ia o măsură de precauţie. Vecinul ei de vizavi, Ion Junea, consideră că sunt facturile foarte mari, iar pensia este, ca de obicei, mică. „Chiar azi s-a dus nora mea să vadă ce se întâmplă. Ni s-a mai luat curentul în ultima săptămână, acum aştept să vină de la ei să ne spună ce a făcut“, a povestit bătrânul.
Scosul din priză,
o soluţie
Pe strada Alexandru cel Bun, care se intersectează cu Elena Teodorini, există consumatori care n-au păţit-o, încă. „Strada asta cred că e blestemată din cauza reţelei. Noi plătim de la un milion în sus, încercăm să mai facem economie. Odată la două-trei zile avem pene de curent“, spune Aurel Dobrică, locatar pe această stradă. Dacă unele gospodării sunt ocolite de penele de curent, altele au probleme mari, iar oamenii s-au obişnuit să se… deconecteze ca să prevină pagubele. „Şi alaltăieri a fost pană. Şi azi-noapte, la ora 4.00. Am dat şi telefon, ne-au zis că e o pană şi se remediază în cel mai scurt timp. Ni s-a stricat un receiver pentru televizor, dar acum am început să le scoatem din priză de frică să nu pornească tensiunea prea puternic“, a explicat doamna Mihaela, supărată şi de faptul că e lăsată să aştepte zeci de minute în şir atunci când sună la CEZ pentru sesizări.
Nemulţumirile trec
de Craiova
Printr-o sesizare venită pe adresa redacţiei, un locuitor al comunei doljene Maglavit, Gheorghe Zimblea, se plânge de faptul că trebuie să suporte zilnic zeci de pene de curent. Acesta ne relatează, în numele consătenilor, că „de câteva luni, furnizarea energiei electrice de către CEZ Oltenia ameninţă să lase abonaţii fără aparatura electronică pe care aceştia o au“. Gheorghe Zimblea spune că are parte zilnic de 10-15 întreruperi ce durează una-trei secunde, „supunând aparatura la multiple şocuri electrice“.
La fel ca restul nemulţumiţilor de CEZ, şi locuitorul din Maglavit s-a adresat furnizorului de energie electrică. „Am intervenit la CEZ Oltenia şi am întrebat care este motivul acestor întreruperi: semnalizări, saluturi, pentru că în condiţiile cerului senin, fără măcar o adiere de vânt, nu se justifică asemenea întreruperi“. Şi la fel ca restul consumatorilor, Gheorghe Zimblea a rămas fără răspuns la problema sa.
La Unirea s-a rezolvat după scandal
Contactat de Gazeta de Sud, primarul comunei Unirea, Marin Bădoiu, a spus că şi la el în localitate au fost probleme. „La noi s-au apucat de modernizare. Acum au plecat cu doi kilometri şi la anul termină. Am avut scandal mare cu ei, pene de curent şi nu era tensiunea necesară. Erau instalaţiile din anii ‘60, când mergeau trei-patru becuri, vă daţi seama că nu mai puteau suporta. Acum, după scandal, au venit şi lucrează“, a menţionat edilul.
Scandalul pare să fie singurul mod în care cei de la CEZ Oltenia pot fi convinşi să coopereze. Compania şi-a obişnuit deja consumatorii cu lipsa unui răspuns sau cu unul în care pare să-i certe pe clienţi. Chiar dacă încearcă să le închidă gura, povestea cu CEZ va continua, căci nemulţumirile oamenilor sunt multe.
Pe unii i-a sărit rândul facturii
În zona Parcului „Nicolae Romanescu“, pe strada Ana Ipătescu, o doamnă s-a plâns că nu a primit nici până acum factura pentru curentul electric. „Nu a venit factura. De obicei, venea în jurul datei de 15 ale lunii. Mâine-poimâine e 1 august şi nouă nu ne-a venit hârtia“, a spus Gheorghiţa Cioroianu. Femeii îi este frică să nu fie taxată ulterior pentru neplată.

