17.8 C
Craiova
sâmbătă, 2 august, 2025
Știri de ultima orăLocalCraiova: Târg pentru studenţii interesaţi de stagii profesionale şi de voluntariat în străinătate

Craiova: Târg pentru studenţii interesaţi de stagii profesionale şi de voluntariat în străinătate

AIESEC Craiova organizează în aceste zile târgul de internship-uri globale intitulat „X Fair”, prin care studenţii sunt invitaţi să „Sară peste hotare”, într-un stagiu de voluntariat sau profesional în stăinătate. Târgul a început astăzi şi se va desfăşura până pe 23 mai, în incinta Universităţii din Craiova, în intervalul orar 11:30 – 14:00. Studenţii craioveni se pot bucura în această vară de o vacanţă în una dintre cele 113 ţări AIESEC, exersându-şi totodată abilităţile de vorbire a limbii engleze, dar şi capacitatea de a lucra în echipă şi de a fi proactiv, toate fiind elemente căutate de companii în vederea angajării tinerilor. În cadrul târgului vor fi prezentate oportunităţi concrete tinerilor interesaţi.

În ceea ce priveşte stagiile de voluntariat, studenţii au şansa de a descoperi timp de o lună şi jumătate o ţară străină, cunoscând oameni noi, prin implicarea activă în proiecte de dezvoltare socială şi comunitară, educaţie, ecologie, diversitate culturală şi altele.

Stagiile profesionale oferite  de  AIESEC  contribuie la dezvoltarea studenţilor, oferindu-le şansa de a se  specializa în unul dintre următoarele domenii: educaţie, marketing şi management, IT sau inginerie, prin activarea în companii, organizaţii şi instituţii din jurul lumii. Pentru mai multe informaţii studenţii pot accesa site-ul AIESEC.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS