Patronul unei brutării de la marginea localităţii mehedinţene Malovăţ s-a trezit că uşa folosită de personal a fost acoperită cu o bucată mare de tablă lângă care a fost pus un morman de pământ. Proprietarul susţine că totul se întâmplă la comanda primarului, care vrea cu orice preţ să-i închidă afacerea. Nu este prima dată când patronul brutăriei dă peste piedici despre care susţine că sunt puse de primar – în trecut, cei doi au ajuns şi în instanță pentru terenul pe care funcționează brutăria. „Angajaţii nu mai pot intra în brutărie pentru că nu mai au pe unde. M-am trezit duminică dimineață cu un maldăr de pământ pus peste uşa folosită de angajați, care dă spre magazia de făină. Pământul a fost pus cu un utilaj aflat în proprietatea primarului Gheorghe Băzăvan, care vrea cu orice preţ să îmi închidă brutăria. Se ţine de capul meu de ani de zile şi chiar dacă am câştigat în instanță, tot nu se lasă”, a spus Ion Surugiu, patronul brutăriei.
„Toată lumea ştie despre conflictele dintre domnul Surugiu şi domnul primar, nu ştiu eu exact de ce aceste şicane, dar ştiu că şeful nostru a fost şi la tribunal, s-a judecat pentru terenul pe care este construită brutăria. Nu este normal ceea ce se întâmplă, el a muncit aici să ridice această firmă, mi se pare o bătaie de joc”, a spus Mirela Litră, angajată a brutăriei.
„Război” început în campania electorală
Conflictul dintre primar şi patronul brutăriei a început în timpul campaniei electorale trecute, când edilul din Malovăţ nu a avut parte de susţinerea micului afacerist. De atunci patronul brutăriei s-a aflat la un pas de a-i fi demolată brutăria şi nu poate folosi două maşini de marfă pentru că primarul refuză să îi elibereze actele necesare înscrierii. „Nu ştiu când va înceta această răzbunare. În loc să se ocupe de problemele comunei, se ţine de capul meu. Am două maşini blocate în RAR pentru că nu vrea să îmi elibereze toate actele necesare să le pun în uz, iar acum mi-a pus pământ peste uşa brutăriei. Nu mai ştiu unde să mă adresez, am şi hotărâri irevocabile că sunt proprietarul acestui pământ pe care se află brutăria, dar nimic, el se ţine de răzbunări”, a mai spus Ion Surugiu.
Reprezentanţii Primăriei Malovăţ nu au vrut să comenteze, primarul nu a fost de găsit, iar viceprimarul Aurel Sfetcu a spus că nu are nimeni nimic de declarat în privinţa patronului brutăriei. „Nu i-a pus, domnule nimeni nici un pământ peste uşă! A văzut el pe cineva să facă asta? A spus cine i-a făcut așa ceva? Să îşi vadă de treaba lui şi să ne lase pe noi în pace!”, a spus viceprimarul comunei Malovăţ.
Astăzi toţi cei 20 de angajaţi ai brutăriei au fost trimişi acasă, unde vor rămâne până când patronul va găsi o soluţie să deblocheze uşa de acces.
Editor: Oana Olaru