25.1 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalO delegaţie din Cascia, Italia, în vizită la Râmnicu Vâlcea

O delegaţie din Cascia, Italia, în vizită la Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea este timp de trei zile, începând din 12 aprilie, gazda unei delegaţii din Cascia – Italia, care a venit pentru stabilirea unor legături de natură culturală şi economică între cele două administraţii locale. Delegaţia reprezintă numeroase paliere ale activităţii administrative de la nivelul localităţii Cascia şi a regiunii Umbria, iar în cadrul deplasării au fost programate atât vizite la obiective culturale din Râmnicu Vâlcea şi din judeţ, cât şi întâlniri cu oameni de afaceri locali şi reprezentanţi ai unor instituţii publice.

Cu ocazia întâlnirii oficiale de vineri, de la sediul Primăriei municipiului, primarul Emilian Frâncu i-a asigurat pe oaspeţi de întreaga disponibilitate a administraţiei municipale pentru stabilirea şi dezvoltarea oricăror relaţii de colaborare în avantajul reciproc al comunităţilor reprezentate. La acest eveniment a mai participat şi senatorul Dan Niţu, precum şi consilierii locali Gheorghe Mihăilescu, Iulian Voicu şi Liviu Boban.

În ultima decadă a lunii mai, o delegaţie a Consiliului Local al Râmnicului va vizita Cascia cu ocazia celui mai important eveniment al localităţii, sărbătorirea Sfintei Rita, figură emblematică a creştinismului. Cu această ocazie, delegaţia municipală va avea şi întâlniri cu membrii comunităţii de români din această localitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS