Un tânăr de 17 ani, din localitatea Bechet, şi-a pierdut viaţa, duminică noapte, după ce maşina în care se afla a rămas fără puntea din spate şi s-a răsturnat pe DN 55A, în comuna Ostroveni.
Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au precizat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.30, Dumitru Cioboată, de 21 de ani, din comuna Ostroveni, în timp ce conducea un Opel Vectra în localitate, pe DN 55A, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat pe drum.
În urma accidentului, prietenul lui Cioboată, care ocupa locul dreapta-faţă al maşinii – David I., de 17 ani, din Bechet, a murit pe loc. Poliţiştii care au făcut primele cercetări la locul accidentului au stabilit că, cel mai probabil, accidentul de circulaţie s-a produs din cauza uzurii mari a maşinii conduse de tânărul din Ostroveni. Mai exact, oamenii legii cred că Opelul Vectra s-a răsturnat după ce i s-a desprins puntea din spate, însă acest lucru se va stabili cu certitudine numai după efectuarea unei expertize tehnice. Poliţiştii doljeni au mai explicat că Dumitru Cioboată a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
Accident mortal din cauza unei maşini uzate
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei