30.5 C
Craiova
duminică, 10 august, 2025
Știri de ultima orăLocalGrădiniţa „Romanescu“, în casă nouă

Grădiniţa „Romanescu“, în casă nouă

După bâlbâieli administrative care au durat peste un deceniu, perioadă în care trei primari s-au perindat prin fruntea urbei, Grădiniţa „Nicolae Romanescu“ din Craiova are în sfârşit propriul sediu, din care nimeni nu mai încearcă s-o evacueze. Ieri, copiii au trecut pentru prima dată pragul noii clădiri, în care funcţionează nu doar grădiniţa amintită, ci şi Creşa nr. 9 Craiova.

Luptă pentru proprietate

Grădiniţa a fost construită înainte de 1989, de fosta Fabrică de Confecţii, pentru ca angajatele de acolo să aibă unde să-şi lase copiii cât timp se aflau la serviciu. Pe baza unui protocol, semnat la 31 decembrie 1990, conducerea Fabricii de Confecţii a predat clădirea către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, intrând ulterior în patrimoniul Primăriei Craiova. În paralel, fosta Fabrică de Confecţii s-a privatizat în 1995. Din patrimoniul scos la vânzare făcea parte – în mod straniu – şi Grădiniţa Confecţii, actualmente „Nicolae Romanescu“. Aşa a ajuns Modexim să devină proprietar al clădirii grădiniţei, cu terenul aferent. Cu 11 ani în urmă, în momentul în care Modexim a intenţionat să evacueze clădirea, disputa a ajuns în justiţie, la iniţiativa lui Solomon, pe atunci viceprimar. Municipalitatea a câştigat procesul în prima instanţă, la Curtea de Apel Craiova, dar l-a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei Decizie nr. 2.862 din 26 aprilie 2005 a rămas definitivă şi irevocabilă. Firma proprietară a lăsat în pace grădiniţa mai mult de un an. În toamna lui 2006, însă, după modificări la nivelul acţionariatului (acţionar majoritar nu mai era Steilmann, ci un italian de origine sârbă), Modexim a încercat să constrângă primăria fie să evacueze clădirea, fie să achite chirie pentru grădiniţă. Atunci a încolţit ideea unui nou local.

Lucrare de 19 luni, finalizată după… 54 de luni

Teren pentru noua clădire a grădiniţei s-a găsit – o fostă bază sportivă, aparţinând primăriei, situată nu departe, în spatele actualului sediu al Poliţiei Locale Craiova. S-a făcut şi o licitaţie, iar constructorul astfel desemnat – SC Hob Holding SRL – a trecut la treabă pe 27 martie 2008. Clădirea – cu demisol, parter şi etaj, şi o suprafaţă totală desfăşurată de peste 2.500 mp – trebuia predată la cheie după 19 luni, adică pe 27 octombrie 2009. Ceea ce nu s-a întâmplat. Constructorul a intrat în incapacitate de plată, iar lucrările au stagnat o lungă perioadă de timp. Până la urmă, clădirea a fost finalizată de altă firmă – SC Lacosa SRL – care, mai ales în ultimele săptămâni, a depus eforturi substanţiale pentru terminarea lucrărilor înainte de începerea noului an şcolar.
Trăgând linie, construcţia a durat 54 de luni (în loc de 19) şi a costat aproximativ 7,3 milioane de lei. „Mă bucur că s-a dat în sfârşit în folosinţă acest local de grădiniţă, de care era mare nevoie. Preţul, până la urmă, nu a fost prea mare, dacă avem în vedere mărimea clădirii şi dotările acesteia. Urmează acum să facem un efort pentru a amenaja şi curtea care deserveşte grădiniţa şi creşa“, a declarat viceprimarul Craiovei, Cristina Calangiu, care a mers personal să inaugureze noul local destinat învăţământului preşcolar.

La standarde europene

Creşa nr. 9, cât şi Grădiniţa „Nicolae Romanescu“ sunt amenajate la standardele actuale, fiecare având propria spălătorie şi propria cantină. În cadrul Creşei nr. 9 funcţionează două grupe pentru preşcolari, fiecare având separat sală de curs, sală de mese, vestiar şi grup sanitar. În ceea ce priveşte Grădiniţa „Nicolae Romanescu“, aceasta pregăteşte zece grupe de preşcolari, fiecare cu grup sanitar copii, grup sanitar educatori, sală de mese, vestiar, sală de clasă, vestibul.
„Noi, educatoarele, suntem extrem de mulţumite că eforturile primăriei s-au canalizat în ultima perioadă pentru finalizarea acestei grădiniţe şi ne-au oferit o nouă modalitate de a ne desfăşura procesul instructiv-educativ. Copiii sunt la fel de numeroşi ca în fiecare an, dar spaţiul este mult mai generos: avem sală de joc, avem sală multifuncţională, avem două terase de joc, foarte spaţioase, pe care colegele le-au şi amenajat cu aparate de joacă, din plastic incasabil. Avem promisiuni că în curând o să fie gata şi curtea. Posibilităţile sunt mult mai mari decât în vechiul local şi e normal, întrucât este o grădiniţă nouă, cu alte dotări, făcută după normele europene actuale“, a spus Laura Uşurelu, directoarea Grădiniţei „Nicolae Romanescu“.
Deşi, oficial, grădiniţa are doar 200 de locuri, ea este frecventată de 316 copii, nu toţi din zona adiacentă Grădiniţei „Nicolae Romanescu“.
„Asta e situaţia! I-am primit pe toţi copiii înscrişi de părinţi în timpul perioadei oficiale de înscriere, pentru că nu puteam să le închidem uşa în nas. În definitiv, suntem singura grădiniţă cu program prelungit din zonă. Spre noi îşi îndreaptă copiii toţi locuitorii din cartierele Catargiu, 1 Mai, Popoveni, ba chiar şi o parte din cei de pe strada Unirii. Nu vom scăpa prea curând de această problemă, cel puţin atâta vreme cât nu există o altă grădiniţă de acest gen în cartier“, a explicat directoarea Uşurelu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS