Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins, marţi seară, recursul formulat de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, împotriva ultimei hotărâri a Curţii de Apel Craiova, care a menţinut arestul preventiv în cazul inculpatului.
Bercea Mondial a fost arestat preventiv pe 20 februarie 2011, fiind acuzat de procurorii din Olt că şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi, pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, de 17 ani, într-un bar din Drăgăneşti-Olt. Ulterior, în aprilie 2011, Bercea, Fănica Anghel, soţia sa, şi Florin Anghel, zis Ambasador, unul dintre fiii lor, au fost trimişi în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni, de la tentativă de omor şi până la mărturie mincinoasă, iar la sfârşitul lunii februarie, anul acesta, Tribunalul Olt i-a condamnat pe cei trei inculpaţi. Sandu Anghel şi fiul său au fost condamnaţi la câte șapte ani şi șase luni de închisoare, iar Fănica Anghel a fost găsită vinovată pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, fiind condamnată la trei luni de închisoare cu suspendare. Cei trei inculpaţi au făcut apel împotriva sentinţelor date de instanţă, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova pe 6 aprilie. La termenul de pe 18 aprilie, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu formulată de Anghel şi a menţinut arestul preventiv în cazul său. De data aceasta, Bercea a făcut recurs, care a fost judecat marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii din Bucureşti au considerat că recursul formulat de Bercea e nefondat şi l-au respins, astfel că inculpatul va fi judecat în continuare pentru faptele sale în stare de arest.
Bercea rămâne „cazat“ în penitenciar
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei