Știri de ultima orăLocalRevoluţie în fotografie: primul aparat foto care măsoară în megaraze

Revoluţie în fotografie: primul aparat foto care măsoară în megaraze

O companie americană numită Lytro a lansat un aparat foto ultracompact care generează imagini a căror focalizare poate fi ajustată după momentul apăsării pe declanșator. Practic, dacă într-o fotografie sunt două persoane în planuri diferite, fotograful va putea alege care dintre ele apare clar în imagine după ce fotografia a fost deja făcută. Aparatul folosește un nou tip de senzor, diferit de orice altceva este disponibil pe piață, iar firma producătoare promite că va revoluționa industria fotografică. Firma a fost fondată de un doctorand al Universității Stanford, Ren Ng, iar ideea noului tip de cameră a fost derivată din subiectul tezei sale de doctorat. Noul sistem măsoară nu doar cantitatea de lumină care atinge senzorul, ci și direcția din care aceasta vine, permițând practic recompunerea ulterioară a oricărei imagini captate. Din acest motiv, imaginile captate cu aparatul Lytro nu au rezoluția măsurată în megapixeli, ci într-un nou standard, numit megaraze.
• Hotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII