19.4 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGripa porcină secătuieşte bugetele spitalelor

Gripa porcină secătuieşte bugetele spitalelor

În loc să se îngrijoreze de lipsa medicamentelor uzuale din spitale, Ministerul Sănătăţii obligă unităţile sanitare subordonate să cumpere medicamente foarte scumpe, care riscă să rămână nefolosite.

Ministerul Sănătăţii obligă spitalele care internează bolnavi de gripă nouă să cheltuiască fonduri importante pentru achiziţionarea unor medicamente foarte scumpe, dar foarte rar utilizate, pe care este posibil ca unităţile sanitare să nu le folosească niciodată. În acest timp, unităţile sanitare nu pot să cumpere nici măcar medicamentele uzuale, obligând pacienţii să le achiziţioneze de la farmaciile cu circuit deschis.

Fonduri în loc de stocuri

Carbonepen, fluorchinolinele de generaţia a III-a şi a IV-a, antistafilococice de tip linezolid, vancomicină şi antimicotice sistemice precum anidulafungin (folosit pentru tratamentul candidozei invazive la pacienţii adulţi) sunt medicamente foarte scumpe pe care Spitalul de Urgenţă Craiova le foloseşte foarte rar pentru tratarea unor cazuri deosebite. Pe lângă cantităţile obişnuite, spitalul trebuie să asigure mai nou şi un stoc din aceste medicamente pentru eventualele complicaţii ale gripei noi, cu virusul AH1N1, pe care le-ar putea avea în grijă.
Conducerea Spitalului de Urgenţă Craiova susţine că face tot posibilul să respecte recomandările Ministerului Sănătăţii şi să asigure stocul de medicamente cerut, în condiţiile în care disponibilităţile financiare ale spitalului sunt limitate. „Până acum nu am cumpărat aceste medicamente, dar avem o rezervă de 40.000 de lei, obţinuţi din investigaţii paraclinice, pe care o vom folosi pentru achiziţionarea medicamentelor respective doar atunci când va fi absolut necesar“, a declarat conf.dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului de Urgenţă Craiova. Cu alte cuvinte, spitalul nu va cumpăra medicamente pe care nu are certitudinea că le va folosi decât dacă va apărea un caz care să necesite un astfel de tratament.

Bolnavii plătesc sute de lei pe zi pentru medicamente

De la declararea pandemiei, la Spitalul de Urgenţă Craiova au fost internate şase cazuri grave de gripă nouă. Pentru tratamentul complicaţiilor apărute la doi dintre bolnavi, spitalul a cheltuit câteva sute de milioane de lei. Din această lună însă, nu au mai fost internate alte cazuri de gripă nouă, iar conducerea unităţii sanitare răsuflă uşurată la gândul că va putea să-şi îndrepte atenţia spre nevoile curente ale bolnavilor – medicamente şi materiale sanitare -, cam neglijate din cauza gripei noi. Potrivit conducerii spitalului, pentru medicamente se alocă lunar 600.000 de lei, în condiţiile în care necesarul minim ar fi de 900.000 de lei.
Văzute de la patul bolnavului, lipsurile par însă mult mai serioase decât spune conducerea unităţii sanitare. Zeci de bolnavi internaţi trebuie să-şi procure în fiecare zi medicamentele necesare tratamentului în spital de la farmaciile cu circuit deschis, iar cheltuielile sunt enorme. Pentru un pacient internat la Terapie intensivă, o familie cheltuieşte mii de lei numai pentru procurarea medicamentelor şi a materialelor sanitare. „Totul se plăteşte. Nu este zi în care să nu mergi la farmacie pentru medicamente şi tot ceea ce trebuie în spital pentru îngrijirea bolnavului. Eu am cheltuit între 200 şi 500 de lei pe zi“, a spus craioveanca Ileana Florescu, soţia unui pacient aflat la Terapie intensivă.
Şi alte secţii din spital se plâng de lipsa medicamentelor, în special a antibioticelor şi materialelor sanitare, însă situaţia nu este atât de gravă ca în Reanimare.
Spitalul de Urgenţă Craiova este singura unitate sanitară din judeţul Dolj, în afară de Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“, care este obligată să cumpere medicamente scumpe pentru tratarea complicaţiilor gripei noi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII