VÂLCEA. Sunt tot mai numeroase cazurile copiilor care dispar fără nici o vorbă de acasă, fie că sunt răpiţi, fie că îşi pun părinţii pe jar, profitând de neatenţia lor. Părinţii ar trebui să conştientizeze gravitatea acestor fapte, care pun în pericol viaţa odraslelor lor. Loredana Ghioca, fetiţa de nouă ani care a dispărut din oraşul Berbeşti, judeţul Vâlcea, în primăvara anului trecut, nu a fost găsită până în prezent, deşi poliţiştii au deschis o amplă anchetă.
Zilele acestea, poliţiştii vâlceni au reuşit să găsească alţi trei minori plecaţi de acasă. Pe 8 aprilie, a fost depistat minorul I.F., de 13 ani, din comuna Budeşti, judeţul Vâlcea, care a dispărut pe 3 aprilie, fiind dat în urmărire generală. Câteva zile mai târziu, alţi doi adolescenţi, I.N., de 16 ani şi R.P., de 17 ani, au hotărât să le facă zile fripte părinţilor, fugind de la locuinţa lor din comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea. „Adolescenţii plecaseră de acasă şi aveau de gând să se plimbe prin ţară. Părinţii au anunţat dispariţia lor la poliţie, abia după câteva zile. Băieţii sunt recunoscuţi pentru comportamentul lor dificil: au renunţat la şcoală, cu toate că unul dintre ei era elev la seminarul teologic, iar celălalt la un liceu economic“, a precizat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea. În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, Formaţiunea Poliţiei Rurale şi Postul de poliţie Mihăeşti, în ziua de 8 aprilie, cei doi „fugari“ au fost identificaţi în comuna Runcu, judeţul Vâlcea, ulterior fiind încredinţaţi familiei.
„Pentru a preveni dispariţia copiilor de la domiciliu, poliţiştii vă recomandă să fiţi prieteni cu ei. Învăţaţi-vă copilul să nu intre în discuţie cu persoane străine. Să nu accepte bunuri, cadouri sau dulciuri de la persoane pe care nu le cunoaşte. Să nu însoţească persoane necunoscute, indiferent de locul unde este invitat copilul, mai ales dacă locul respectiv este neiluminat, dosnic. Nu îi daţi copilului sume mari de bani sau obiecte de valoare, cum ar fi telefon mobil sau bijuterii. Dacă totuşi ţineţi neapărat să le poarte, spuneţi-i să nu le aibă la vedere. Învăţaţi-vă copilul să nu aducă persoane necunoscute în locuinţă sau să nu le permită accesul atunci când acele persoane îl solicită. Pe timpul nopţii, nu vă lăsaţi copilul nesupravegheat pe stradă sau nu-l trimiteţi la cumpărături. Spuneţi-i ca la terminarea orelor de curs să nu se întoarcă niciodată singur de la şcoală, ci împreună cu alţi colegi, sau să nu folosească drumuri neiluminate sau dosnice“, au fost sfaturile extrem de utile pe care subinspectorul Diana Smărăndoiu le-a dat părinţilor. În cazul în care copilul dispare, familia trebuie să acţioneze imediat. Aceasta trebuie să verifice dacă minorul lipseşte de acasă, căutând în dulapuri, sub paturi, în debarale, pivniţe, subsoluri sau în oricare alte locuri unde copilul s-ar putea ascunde sau ar putea cădea. Dacă a dispărut în timp ce părintele se află într-un magazin, trebuie anunţat agentul de pază al magazinului respectiv şi chiar personalul magazinului. Imediat trebuie anunţată cea mai apropiată unitate de poliţie sau apelat numărul de urgenţă 112. Când evenimentul este sesizat la poliţie, trebuie comunicate numele copilului, data naşterii, înălţimea, greutatea sau oricare alte elemente sau semne particulare, de natură să ajute la identificarea rapidă a acestuia. Trebuie anunţat, de asemenea, momentul în care s-a constatat dispariţia.

