România ar putea fi printre primele ţări care vor ratifica acest tratat al Uniunii Europene.
Preşedintele Băsescu a semnat ieri decretul pentru supunerea spre ratificare de către parlament a Tratatului de la Lisabona, semnat pe 13 decembrie în capitala Portugaliei de reprezentanţii tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene.
Tratatul reia practic substanţa şi prevederile fostului tratat constituţional, a cărui procedură de ratificare a îngheţat după ce a fost respins prin referendum de Franţa şi Olanda. Semnarea documentului de la Lisabona, apreciat de liderii UE drept un moment istoric, finalizează procesul de reformă a tratatelor Uniunii, demarat în 2001 şi care urmărea elaborarea unui tratat cuprinzător pentru Europa.
O politică externă şi de securitate comună
Prin Tratat, se extind competenţele Parlamentului European, dar creşte şi rolul celor naţionale, se instituie o politică externă şi de securitate comune.
Una dintre cele mai importante schimbări este eliminarea principiului consensului în adoptarea deciziilor în favoarea votului cu dublă majoritate. Începând cu 2014 sau cel mai târziu cu 2017, intră în funcţiune votul cu dublă majoritate, care înseamnă că 55% dintre statele membre, dar care reprezintă 60% din populaţia UE, pot lua decizii referitoare la toţi.
Tot din 2014, Comisia Europeană va funcţiona cu doar 2/3 reprezentare a statelor, adică doar 2/3 din state vor avea prin rotaţie comisari. UE va avea un preşedinte pentru un mandat de doi ani şi jumătate, ce poate fi prelungit încă o dată.
La nivelul UE vor exista competenţe exclusive ale Uniunii în câteva domenii, competenţe partajate şi competenţe ale domeniilor de susţinere în care statele au principala răspundere în anumite politici, dar în care UE are mici reglementări (învăţământul). La fel de important este faptul că în Tratat este inclusă Charta Fundamentală a Drepturilor Omului, însă două ţări – Marea Britanie şi Polonia – au obţinut dreptul să nu aplice în sistemul lor constituţional acest document.
De asemenea, ca parte a unui proces ce va avea ca ţintă realizarea unei politici comune de securitate, Uniunea va avea un înalt reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate, cu rang de vicepreşedinte al CE şi ales după mecanismele prin care se aleg şi comisarii. Politica de securitate şi apărare comună va crea obligaţia din partea fiecărui stat de a apăra orice stat UE atacat sau în caz de calamitate.
