Case şi anexe gospodăreşti fără acoperişuri, sute de hectare de culturi agricole compromise, grădini de legume distruse, trei localităţi în beznă. Acesta este bilanţul provizoriu al prăpădului făcut de ploaia, grindina şi vântul puternic care au lovit miercuri seară câteva localităţi din judeţul Olt.
Pagubele cele mai însemnate se înregistrează la Bărăşti, unde cinci sate au fost afectate de furtună şi grindină. Sute de localnici au rămas fără energie electrică mai multe ore, iar Drumul Judeţean 703, care leagă judeţele Olt şi Argeş, a fost blocat o oră din cauza copacilor smulşi de vânt.
Totul a durat numai o jumătate de oră, însă vijelia a avut o intensitate de nedescris. Bătrânii spun că n-au mai pomenit o aşa vreme din 1946.
Clipe de coşmar
Ploaia a început la Bărăşti în jurul orei 18.10. Au urmat 25 de minute de grindină, care a distrus acoperişurile de tablă şi de azbociment, culturile şi grădinile de zarzavat. A urmat o jumătate de oră de vânt puternic care a făcut prăpăd.
Ieri-dimineaţă, potrivit primei evaluări a autorităţilor locale, cel puţin şapte case au fost grav afectate, patru grajduri şi două hambare ale fostului CAP au rămas fără acoperişuri, sute de copaci şi pomi fructiferi au fost smulşi de vânt şi aproape 700 de hectare de porumb au fost distruse în totalitate. Mii de grădini cultivate cu legume au fost distruse. Localnicii din satele Bărăşti de Vede, Ciocăneşti şi Moţoeşti au rămas în beznă după ce copacii au rupt în cădere mai multe reţele de alimentare cu energie electrică. Joi, în jurul prânzului, alimentarea cu energie nu fusese reluată în Moţoeşti. Acoperişul Şcolii cu clasele I-VIII din Bărăşti de Vede a fost afectat, iar ploaia a inundat culoarele.
Una dintre casele cele mai afectate aparţine familiei Prodan. De aproape zece ani, Ilie Prodan muncea să ridice o locuinţă pentru unul dintre fiii săi. Ieri, bărbatul împreună cu fiii săi au degajat terenul de materialele împrăştiate de vijelie. „Din 1998 încerc să ridic această casă copilului meu. Aproape zece ani mi-a trebuit s-o văd acoperită“, se plângea Ilie.
Alte şase case şi zeci de anexe gospodăreşti au fost grav avariate. Acoperişul căminului cultural din satul Bărăşti de Cepturi a fost afectat pe circa 100 de metri pătraţi, iar intemperiile au distrus şi scena în aer liber din comună.
Pagube de ordinul milioanelor
Primarul localităţii, Virgil Geleapu, a constituit ieri-dimineaţă o comisie de evaluare a pagubelor. Potrivit primarului, valoarea pagubelor ar putea fi de câteva milioane de lei. „Şapte familii au anunţat primăria că au avarii grave la locuinţe. Sunt foarte multe anexe gospodăreşti distruse. La şcoală o parte din tabla de pe acoperiş a fost luată de vijelie, iar apa a pătruns în pod. Am pus tabla la loc şi am bătut-o în cuie, însă trebuie înlocuită. Culturile de porumb şi ovăz au fost distruse pe sute de hectare, ca şi grădinile de zarzavaturi. A fost un prăpăd cum numai în 1946 s-a mai abătut peste comuna noastră, după cum spun bătrânii“, a precizat primarul localităţii.
După finalizarea evaluărilor, autorităţile vor întocmi un raport care va ajunge la prefectură, consiliul judeţean şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Virgil Gealapu nu ştie dacă pagubele vor fi acoperite din fonduri publice.