3.4 C
Craiova
luni, 15 decembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalGărgălie a spus adio burlăciei

Gărgălie a spus adio burlăciei

Sâmbătă a avut loc nunta anului în rândul fotbaliştilor din Oltenia. Mijlocaşul Universităţii Craiova, Costi Gărgălie, originar din Drobeta Turnu Severin, a spus adio burlăciei şi şi-a legat destinul de o frumoasă severineancă.

MEHEDINŢI. Cununia religioasă a avut loc sâmbătă, la ora 13.00, la Biserica Maioreasa din Severin, iar petrecerea s-a ţinut în cel mai mare complex comercial – Decebal, din oraşul de pe malul Dunării.
Alina şi Costi Gărgălie sunt împreună de aproape şapte ani, timp în care au vrut de două ori să-şi spună „da“ în faţa altarului, dar de fiecare dată a trebuit să amâne momentul, fiecare dintre miri având un deces în familie care le-a dat planurile peste cap.
Anul 2007 se pare că a fost cu noroc pentru severinean, care a reuşit să urce în ierarhia fotbalului de la Divizia C în Liga I a României. Profitând de ascensiunea pe plan profesional, Costi şi Alina au stabilit pentru a treia şi ultima oară data nunţii.
La megapetrecerea de la complexul Decebal au participat aproape 300 de invitaţi, iar atmosfera a fost întreţinută de cinci solişti vocali, care au cântat toată noaptea.
Lăutarii au compus o melodie special pentru eveniment, care a avut mult succes şi al cărei refren sună astfel: „Cine nu ţine cu Craiova / Să-l muşte şarpele cobra / Să fii fotbalist bun / Obligatoriu să ai nasul mare cât al lui Silviu Lung“.
Tinerii însurăţei l-au ales naş pe un fost jucător de fotbal, care a activat mai mulţi ani la FC Drobeta, Gabi Pleşa, iar moş pe colegul de echipă al lui Costi, Dorel Stoica, jucător care l-a şi luat de la Severin la Universitatea.
„Sunt foarte bucuros că după două încercări de a renunţa la burlăcie, care au eşuat din cauza unor probleme familiale, a treia dată mi-am unit destinul cu femeia pe care o iubesc cel mai mult pe acest pământ. Sunt bucuros că îmi sunt alături toţi foştii colegi de echipă de pe unde am jucat şi colegii de la Universitatea“, a declarat Costi Gărgălie.

Maşina lui Dorel Stoica, lovită în parcare

Cu multă bucurie în suflet a spus „da“ şi Alina Gărgălie, care a dansat aproape toată noaptea, schimbând cinci perechi de sandale.
„Am plâns de bucurie după ce am spus „da“ la biserică. Îl iubesc foarte mult pe Costi şi sunt cea mai fericită femeie de pe lume pentru că am un soţ minunat“, a declarat Alina.
La ora 23.30, nunta s-a oprit pentru 30 de minute. Foştii colegi de la echipa Minerul Mehedinţi au furat-o pe Alina şi dus-o într-o discotecă, unde a schimbat ritmurile lăutăreşti cu cele de club şi, urcată pe o masă, a dansat în mijlocul tinerilor.
Alături de naşul Pleşa, din echipa de „recuperatori“ au mai făcut parte Dorel Stoica, mirele şi doi fotbalişti de la Universitatea Craiova, ei fiind luaţi cu asalt în club de cunoştinţe. Naşul a negociat la sânge cu „hoţii“ şi, după ce a plătit un milion de lei vechi, trei sticle de whisky şi un bax de Red Bull, a recuperat-o pe aleasa fotbalistului.
Patronul echipei Universitatea nu a participat la nuntă, dar le-a trimis un dar consistent tinerilor căsătoriţi.
La nuntă, pe lângă petrecere şi voie bună, a existat şi un moment de tensiune. Moşul, Dorel Stoica, a trebuit să dea cu subsemnatul la poliţie, deoarece şi-a găsit limuzina, un Peugeot 407, lovită în parcare. Ancheta s-a finalizat în zece minute, după care oamenii legii i-au înmânat autorizaţie de reparare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS