Federaţia Naţională Mine-Energie a anulat mitingul de protest care ar fi trebuit să aibă loc ieri. Cu toate că manifestaţia era anunţată de o săptămână, luni, Marin Condescu a negociat cu reprezentanţii AVAS şi a decis să suspende acţiunea celor peste 10.000 de ortaci.
Sindicatele miniere din Oltenia conduse de Marin Condescu au anulat acţiunea de protest de la Târgu Jiu, după o serie de negocieri purtate cu reprezentanţii Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS). Preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, s-a întâlnit luni după-amiază cu preşedintele Cartel ALFA, Bogdan Hossu, preşedintele FNME, Marin Condescu, preşedintele BNS, Dumitru Costin, şi alţi lideri sindicali ai complexurilor energetice din Oltenia şi au purtat o serie de discuţii pe marginea subiectelor de interes pentru bunul mers al companiilor din acest sector al economiei româneşti. Negocierile s-au prelungit până noaptea târziu, iar la finalul acestora Marin Condescu a anunţat că mitingul minerilor va fi suspendat.
„Am obţinut tot ce am vrut, este mai bine aşa. La simpozion vor veni toţi şi vom discuta. În cadrul negocierilor şi discuţiilor cu Teodor Atanasiu, acesta a promis că AVAS nu va face nici un demers în privatizarea complexurilor energetice din Oltenia fără consultarea sindicatelor şi fără acceptul acestora“, a declarat preşedintele FNME. Teodor Atanasiu şi reprezentanţii sindicatelor au convenit că privatizarea complexurilor energetice va demara după elaborarea de către Ministerul Economiei şi Finanţelor a strategiei energetice şi aprobarea acesteia prin act normativ. Marin Condescu s-a întors de la Bucureşti luni noapte, iar la ora 3.00 a convocat membrii USMO la o şedinţă în care a anunţat rezultatele negocierilor.
Simpozion despre importanţa cărbunelui
Federaţia Naţională Mine-Energie va organiza pe 11 mai, la Târgu Jiu, un simpozion despre importanţa cărbunelui din Oltenia pentru sistemul energetic din România. Simpozionul se va intitula „Cărbunele din Oltenia – soluţie sigură a energeticii româneşti“. Marin Condescu, liderul Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO), a declarat că punctele de vedere ce vor fi exprimate de sindicate cu această ocazie se vor regăsi şi în strategia energetică pe care Ministerul Economiei şi Finanţelor a promis că o va întocmi în această perioadă.
„Concluziile simpozionului de la Târgu Jiu vor constitui poziţia FNME pentru elaborarea strategiei energetice. Privatizarea trebuie să prevadă condiţiile ca noii proprietari să menţină profilul activităţii, producţia de energie, pe termen nelimitat, şi nu doar pe o perioadă scurtă“, a afirmat Marin Condescu.
Potrivit unui comunicat al FNME, AVAS a reafirmat, în cadrul întâlnirii de luni, „deschiderea instituită în raporturile cu partenerii sociali de a da curs oricărei solicitări venite din partea sindicatelor şi de a lua în discuţie toate propunerile acestora legate de administrarea şi privatizarea în bune condiţii a complexurilor energetice“.
La simpozionul care va avea loc în sediul Prefecturii Gorj vor participa reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor, AVAS, dar şi lideri sindicali şi specialişti din cadrul complexurilor energetice din Oltenia.