Peste douazeci de scaune de director din scolile doljene au ramas din nou libere. Daca in unele unitati de invatamânt dascalii nu au vrut sa se inscrie la concursul pentru functia de director, alte posturi nu au putut fi ocupate pentru ca toti candidatii au picat.
Pe parcursul unei saptamâni, peste 100 de candidati pentru cele 80 de posturi de director vacante din unitatile de invatamânt doljene au trecut prin probele de foc ale comisiilor de examinare. Daca unii dintre ei se vor instala dupa concurs in scaunul de director, altii au aflat ca postul de manager presupune mai mult decât simpla prezenta la concurs. Din 103 candidati, 75 au promovat, 49 fiind din Craiova, iar 26 din judet.
„Nivelul de pregatire al candidatilor a fost mediu. Unii au fost bine pregatiti, dar am avut si candidati nepregatiti si au picat. Sper ca dupa aceasta experienta si-au dat seama ca nu poti sa fi te prezinti la un examen fara sa fi citit ceva si sa iti dai seama ca, daca nu stii nimic, nu ai cum sa fii manager. Cu toate ca 76 de candidati au promovat, decizii au primit 66 de directori, deoarece atunci când doi candidati pentru un post au promovat, decizie a primit cel care a avut punctaj mai mare“, a explicat Diana Busoi, inspector general din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Dolj.
Trei candidati si toti picati
Au fost si scoli unde scaunul de director a fost dorit de mai multi dascali, care insa nu au reusit sa promoveze examenul. „Pentru postul de director din Scoala din Cioroiasi au concurat trei candidati, dar nici unul nu a promovat. Nici unul nu a depus contestatie pentru ca li s-a explicat de ce au picat“, a precizat Diana Busoi. Cea mai mare concurenta a fost pentru posturile de director de la Gradinita cu program prelungit „Pinocchio“, Gradinita cu program prelungit nr. 31, Gradinita cu program prelungit nr. 37, Gradinita cu program prelungit nr. 53, Scoala nr. 23 din Craiova, Scoala Cioroiasi, Scoala Terpezita, Scoala nr. 2 Calafat, Scoala Orodel, iar directorii adjuncti s-au batut pentru Scoala nr. 36 din Craiova, Colegiul National Economic „Gheorghe Chitu“ si Grupul Scolar Melinesti.
Scolile unde nici un dascal nu a vrut sa ocupe scaunul de director, dar si cele unde toti candidatii au picat vor fi conduse de un director delegat.
„Au fost scoli unde nu s-a inscris nimeni, nici chiar directorul interimar, pentru ca unii dintre acestia nu indeplinesc criteriile de prezentare la concurs. Nu au gradul II sau studii de lunga durata. De exemplu, la una dintre scoli directorul are numai definitivatul si mai are un an pâna la pensie“, a mentionat Diana Busoi. Pentru aceste posturi, ISJ Dolj va numi directori cu delegatie, urmatorul concurs pentru ocuparea functiilor de director fiind in perioada octombrie-noiembrie, iar pâna atunci alte 15 mandate de directori vor expira.