Filiala doljeana a Aliantei D.A. (PNL-PD) si-a prezentat ieri, intr-o conferinta de presa, proiectul de politica fiscala pe care o va aplica in cazul in care va ajunge la putere, in urma scrutinului din 28 noiembrie. Aliatii doresc retragerea statului din economie si extinderea sectorului privat, lucru care ar duce, in opinia acestora, la scaderea fenomenului de coruptie.
„Peste tot in lume si, daca vreti, si in statele membre ale UE, statul este doar arbitru in economie, nu intreprinzator, cum este la noi“, a precizat Radu Berceanu, presedintele PD Dolj si copresedinte al filialei teritoriale a Aliantei. Fenomenul de coruptie este prezent acolo unde sint incheiate afaceri cu firmele cu capital de stat, a spus Berceanu. Alianta D.A. pledeaza pentru simplificarea sistemului fiscal, care in prezent ar fi extrem de greoi. Opozitia mizeaza, de asemenea, pe o cota unica de impozitare, atit pentru persoanele juridice (privind impozitul pe profit), cit si pentru cele fizice (ca impozit pe venitul global). Reprezentantii Aliantei D.A. considera ca este mult mai important ca firmele sa plateasca un impozit pe profit de 16% in loc de 25%, valoarea mai mica a acestora determinindu-i pe mai multi patroni sa-si achite darile. In paralel, ar urma sa fie intarit si sistemul de colectare si coercitie in cazul incercarilor de evaziune fiscala.
De asemenea, cota de 16% aplicata impozitului pe venitul global in loc de sistemul in trepte de salarizare, cu impozite cuprinse intre 12% si 48%, ar urma sa descurajeze metodele de evaziune. Ultima dintre precizarile importante priveste micsorarea cu peste 10% a darilor pe care le suporta o societate comerciala pentru fiecare angajat, creind posibilitatea cresterii salariilor si a puterii de cumparare a populatiei.
Alianta D.A. mizeaza pe o cota unica de impozitare de 16%
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei