• Nimeni nu-si asuma „meritele“ pentru prabusirea bancii
• Din 1997, fosta banca de comert exterior ajunsese sa se imprumute zilnic de pe interbancar
la rate camataresti de 400 la suta
• In 1998, lucrurile erau clare pentru banca, dovada stind si afirmatia-soc a fostei directoare a Departamentului Participatii din Bancorex: „Intrebarile pe care le pun in mod constant reprezentantii Bancii Mondiale sint daca Bancorex ar trebui sa existe si daca Romania are nevoie de Bancorex“
• Bancii i s-a impus retragerea din finantarea importurilor de energie
Rolul in prabusirea controlata, prin „implozie“, a Bancorex nu si-l insuseste nimeni. De altfel, o data cu „decesul“ bancii, mascat printr-o atipica absorbtie in Banca Comerciala Romana, proces in urma caruia BCR nu prea stie ce a preluat, s-a purces de indata la stergerea urmelor. Plastic, concluziile „necropsiei“ Bancorex nu exista. Cu exceptia citorva comisii de ancheta parlamentara, in care s-au spus mai mult verzi si uscate – a se vedea, de pilda, stenograma audierii lui Razvan Temesan, din 25 martie 1997, din cadrul Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Coruptiei si pentru Petitii a Camerei Deputatilor – a unei Carti Albe a Bancorex fara prea multa substanta si a numeroase iesiri virulente in presa a celor direct implicati, nimic concret. In loc de explicatii pertinente date contribuabililor, cei care, prin taxe si impozite, a trebuit sa plombeze asa-zisele „carii“ din Bancorex, de opt ani ni se servesc „petarde fumigene“ numai bune de a crea diversiune, iar factorul politic, care, prin absurda practica a algoritmului de a-si impune acolitii in toate functiile de conducere, inclusiv in sistemul bancar, s-a dovedit a fi un bun artist.
Iata citeva mostre despre cum s-a pasat „carbunele incins“, Bancorex, dintr-o mina politica in alta. La 2 iunie 1999 a fost prezentat punctul de vedere al PDSR privind: „Adevarul despre BANCOREX“, document preluat de presa, inclusiv de Curierul national din data de 3 iunie 1999. Redam citeva pasaje: „In ultimele luni, in mass-media, precum si in cadrul unor dezbateri politice care au avut loc in structuri guvernamentale sau/si ale partidelor aflate acum la putere, se repeta ca un laitmotiv despre asa-zisele «gauri negre» de la Bancorex, despre «necesara» restructurare prin falimentare a respectivei banci care ar fi impusa de situatia «catastrofala» in care se afla aceasta banca la sfirsitul anului 1996, dupa patru ani de guvernare PDSR-ista. Intoxicarea opiniei publice a mers pina acolo incit s-a afirmat, absolut fara nici un temei, ca situatia precara in care se afla, in prezent, banca ar fi cauzata de acordarea, de catre aceasta, a unor credite neperformante clientelei politice a PDSR. Astfel de elucubratiuni, total mincinoase si morbide, sint infirmate de situatia financiara reala a bancii la 31 decembrie 1996 (…). Un rol important in aducerea Bancorex in stare de faliment l-a avut Banca Nationala a Romaniei. BNR nu si-a exercitat obligatiile statutare prin Legea bancara privind supravegherea sistemului bancar din Romania. Controlul preventiv a lipsit cu desavirsire. Conducerea BNR nu a fost reprezentata la nici o sedinta a Consiliului de Administratie si la nici o Adunare Generala a Actionarilor de cind exista (exista- n.r.) Bancorex. Monitorizarea de catre BNR a fost inteleasa in mod neprofesionist, ea s-a redus la exprimarea intentiei de a declara banca in stare de faliment si de a-i retrage autorizatia de functionare. Aceasta atitudine a BNR reprezinta o constanta, ea fiind intilnita si in cazul altor banci, precum Credit Bank, Dacia Felix, Banca Agricola, Banca Columna, Banca Albina si – mai recent – Bankcoop, ceea ce a avut ca efect o slabire a puterii sistemului bancar din Romania, cu efecte distructive directe asupra economiei romanesti si a increderii populatiei in sistemul bancar autohton. Banca Mondiala si Fondul Monetar International au actionat, la rindul lor, pentru eliminarea Bancorexului, pilonul principal prin care Romania isi procura valuta necesara finantarii importurilor, aducind tara in dependenta totala fata de acestea. Inconstienta condamnabila, dusa pina la limita complicitatii, a actualei puteri CDR-USD-UDMR a insemnat bomboana pe coliva Bancorex“, se arata in documentul PDSR din 2 iunie 1999.
Din ciclul „nu noi, ci altii sint de vina“
Intimplator sau nu, in aceeasi zi de 2 iunie 1999, Comisia parlamentara de ancheta (analiza) a situatiei de la Bancorex, condusa de senatorul PNTCD, Andreiu Oprea, a anuntat ca a solicitat datele si informatiile necesare desfasurarii anchetei (de la Bancorex- n.r.) de la institutiile de specialitate cum ar fi Curtea de Conturi, Banca Nationala, Bancorex si Fondul Proprietatii de Stat. Atunci membrii acestei comisii si-au manifestat nemultumirea fata de reticenta Bancorexului cu privire la furnizarea de informatii. La acea data (2 iunie 1999) senatorul PNTCD, Andreiu Oprea, declara ca va solicita Bancii Nationale sa furnizeze comisiei senatoriale un raport despre situatia de la Bancorex deoarece, opina senatorul Oprea, «Banca Centrala se afla sub control parlamentar in timp ce Bancorex functioneaza ca societate comerciala». Tot atunci, un alt membru al comisiei de ancheta (analiza), reprezentantul Partidului National Liberal, Paul Pacuraru, spunea ca administratia Bancorex exagereaza prin acoperirea datelor proprii, vorbind despre secretul bancar, deoarece parlamentarii, prin lege, trebuie sa aiba acces la toate informatiile necesare de la toate institutiile. Presedintele acelei comisii, despre care nu se mai stie nimic acum, senatorul PNTCD Andreiu Oprea, declara in conferinta de presa, din 2 iunie 1999, ca primise de la BNR un material prin care autoritatea monetara a statului identifica principalele cauze care au determinat situatia de criza de la Bancorex. Domnia sa spunea atunci ca, potrivit Bancii Centrale, existau doua tipuri de cauze, unele numite endogene (interne), iar altele exogene (externe). Cele endogene ar fi fost legate de calitatea „subprofesionala“ a managementului Consiliilor de Administratie ale Bancorex din 1989 si pina in 1999. De asemenea, tot in categoria cauzelor interne mai intra si politica proprie defectuoasa a bancii, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii prin extinderea prea rapida a activitatii in teritoriu, precum si elaborarea prea tirzie a programelor de restructurare. Reprezentantii Comisiei Parlamentare de ancheta mai declarau la 2 iunie 1999 ca, in opinia BNR, cauzele externe ale decaderii Bancorex ar fi creditul directionat pentru stimularea exporturilor si finantarea importurilor, fiind importate in special materie prima si energie.
Aceeasi Comisie citata mai sublinia ca Banca Nationala aprecia la acea data ca politica macroeconomica a guvernului (Nicolae Vacaroiu- n.r.) a fost gresita, deoarece inflatia a fost finantata cu „ajutorul“ Bancorex prin subventionarea energiei electrice fara insa o restructurare adecvata a regiilor autonome si a intreprinderilor de stat, dar si a intirzierii reformei in sistemul energetic. In mod deschis, senatorul PNL Paul Pacuraru acuza, in aceeasi data, 2 iunie 1999, politica dusa de guvernul Vacaroiu, care a acordat credite directionate politic. Pentru a intregi tabloul general, presedintele Comisiei parlamentare de ancheta (analiza) a situatiei de la Bancorex mai vine cu unele completari la declaratiile senatorului Paul Pacuraru, spunind ca a solicitat Curtii de Conturi situatia dosarelor creditelor neperformante de la Bancorex, subliniind ca respectiva institutie abilitata cu controlul financiar a trimis 11 dosare catre Parchetul General, dintre care trei ajunsesera in instanta, iar sase erau in cercetare la Inspectoratul General al Politiei.
Iata cum la „fileul“ politic s-au schimbat numeroase mingi de set, marcindu-se potentiali vinovati pentru dezastrul de la Bancorex. Ei bine, totul s-a transformat intr-un joc absurd din care parca s-a dorit ca nimeni sa nu mai inteleaga nimic, dindu-se un interval de timp absolut necesar ca adevaratii vinovati sa dispara in ceata artificiala provocata de factorul politic. Rezultatele asa-ziselor anchete ale diverselor comisii, una mai parlamentara decit alta, mai mult au provocat confuzie.
Si totusi, mai exista date si fapte certe
Cu riscul de a ne repeta, nimic – dar absolut nimic – din datele bilantiere ale Bancorex, din evaluarile marilor agentii de rating care au permis bancii sa atraga peste 7 miliarde de dolari prin linii de finantare cu costuri de trei ori mai mici decit reusea sa se imprumute statul nu dadea impresia ca Bancorex intrase in probleme sau ca necesita chiar lichidarea sa. Anul 1997 este emblematic. La finalul acestuia, noua conducere a Bancorex, care i-a succedat echipei lui Razvan Temesan, incearca o lovitura de imagine. Se prezinta un bilant contabil controversat, si care avea sa-i grabeasca sfirsitul Bancorexului, prin care banca raporta un profit record de 780 de miliarde de lei. Iata datele Raportului Consiliului de Administratori privind rezultatele financiare ale Bancorex in 1997 prezentate actionarilor in sedinta din data de 30 martie 1998. In paginile 2 si 3 ale respectivului Raport gasim urmatoarele fraze: „In prima parte a anului 1997, Banca Nationala a Romaniei a retras toate liniile de refinantare pentru promovarea exporturilor, subventionarea agriculturii si a importurilor de energie, accentuind dezechilibrul intre cererea si oferta de resurse financiare pe piata interbancara astfel incit dobinzile la creditele de refinantare oferite de BNR bancilor comerciale au depasit 400% in a doua parte a lunii februarie 1997. Pentru Bancorex, aceste evolutii au dus la cresterea substantiala a costurilor de refinantare, datorita crizei de lichiditate in lei cauzata de necesitatea finantarii creditelor de peste 500 de milioane de dolari acordate Companiei Romane de Petrol in perioada 1993-1996. Calmarea relativa a dobinzilor in trimestrele II si III ale anului 1997 nu a compensat efectele negative acumulate la inceputul anului 1997. Criza de lichiditate a Bancorex a fost rezolvata in luna noiembrie 1997, o data cu intrarea in vigoare a Ordonantei de Urgenta nr. 72/1997 prin care s-a preluat la datoria publica suma de 4.500 de miliarde de lei, reprezentind debitul fostei Companii Romane de Petrol la sfirsitul lunii iunie 1997 si o parte din costurile de refinantare ale acestuia. Ca urmare, noua crestere a dobinzii pe piata interbancara generata de interventiile Bancii Nationale a Romaniei la sfirsitul anului 1997 a afectat intr-o masura mult mai mica rezultatele financiare ale bancii, ceea ce a permis realizarea celui mai mare profit brut din istoria Bancorex, de 780 de miliarde de lei“. Cum de a reusit echipa condusa de Florin Ionescu aceasta „performanta“, „cea mai mare din istoria Bancorex?“ Aflam si ne crucim din acelasi Raport din data de 30 martie 1998, data la care Florin Ionescu si-a pierdut functia, in locul sau fiind numit, ca presedinte al Bancorex, Vlad Soare. Citam de la pagina nr. 5: „Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor din 16 aprilie 1997, la propunerea noului Consiliu de Administratie, a decis mentinerea obiectivului strategic general exprimat prin misiunea bancii concomitent cu redefinirea unor obiective strategice in urmatoarele discutii: reducerea constienta a ritmului creditarii in contextul unui climat economic nefavorabil si punerea accentului pe dezvoltarea calitativa a bancii; Reconsiderarea politicii de finantare a economiei nationale in vederea asigurarii credibilitatii pe plan intern si extern; redimensionarea activitatii de creditare in sensul reducerii expunerii pe unele sectoare economice“. Ei bine, tocmai noile masuri ale Bancorex luate in 1997 si prezentate cu tam-tam in Adunarea Generala a Actionarilor au impins banca spre faliment. Profitul clamat de 781 de miliarde de lei a fost in fapt o pierdere de 623,3 miliarde de lei, pierdere demonstrata de raportul de audit extern al agentiei Coopers&Liberand. Practic, parca deliberat Bancorex a renuntat la creanta de aproape 600 de milioane de dolari a fostei Companii Romane de Petrol, acceptind preluarea ei la datoria publica a statului in conditiile in care daca ar fi pastrat aceste creante, sub forma de actiuni, banca ar fi avut un cuvint greu de spus in privatizarea rafinariilor, inclusiv a SNP – Petrom S.A.. Tot in 1997, aceeasi Bancorex s-a retras din actiunea de finantare a importurilor energetice, operatiune care putea asigura profituri substantiale. Sa aiba legatura acest lucru cu faptul ca bancile straine au inceput din 1997 finantarile importurilor de titei si energie? Nu de alta, dar in anul 1999 banca olandeza ING avea deja o serie de credite sindicalizate pentru Petrom (80 de milioane de dolari in doua transe) si pentru RENEL (160 de milioane de dolari). Se observa, raminind la acest exemplu, ca ING, in comparatie cu defuncta Bancorex, a tintit prin finantarile sale, mult hulite la Bucuresti, obiective de importanta strategica care urma a fi privatizate (Petrom si fosta RENEL). O investitie care oricum devenea profitabila avind in vedere ca de atunci s-a statuat colaborarea cu bancile straine in procesul de privatizare din Romania. O alta coincidenta? Din 1997, Bancorex renunta imediat la refinantarile externe cu costuri mici (a se vedea neaccesarea fluxului de 150 de milioane de dolari de la Bank of China) si se imprumuta de la intern in lei cu dobinzi cuprinse intre 200 si 400 la suta zilnic. Oare ce banca din lume mai putea supravietui acestor dobinzi? Iata un mix real de factori spre faliment. A raspuns cineva pentru aceste fapte?
Cineva sus nu iubea Bancorex?
Ca sa-l citam pe fostul presedinte al Comisiei parlamentare de ancheta (analiza) a situatiei Bancorex, senatorul PNTCD, Andreiu Oprea, care spunea ca BNR a identificat doua tipuri de cauze, unele numite endogene (interne), iar altele exogene (externe), care explica prabusirea bancii incepind cu 1997, se poate spune ca factorul exogen (extern) a primat la Bancorex. Dupa 30 martie 1998, o data cu debarcarea lui Florin Ionescu si numirea lui Vlad Soare la Bancorex, presiunile la adresa bancii nu scad, desi s-a anuntat un amplu plan de restructurare a bancii. Presa vremii gazduieste un material extrem de important care poate face lumina in acest caz. Ziarul National publica pe 9 noiembrie 1998 textul scrisorii redactate de Rachel Sauget, pe atunci directoarea Departamentului Participatii din Bancorex, adresata presedintelui Vlad Soare. Persoana respectiva participa din partea Bancorex la negocierile purtate cu Banca Nationala si Fondul Monetar International pentru acceptarea masurilor de redresare a bancii. Iata si textul publicat la 9 noiembrie 1998 in National: „Va informam ca, in vederea discutarii restructurarii financiare a Bancorex, a fost convenita o intilnire cu domnii Francois Ettori (Country Head) si Cristal Ruhl (Senior Economist) de la Banca Mondiala. Domnul Ruhl este responsabil pentru definirea strategiei Bancii Mondiale in ceea ce priveste Romania. In plus, incepind cu anul 1996, acesta a lucrat indeaproape cu Paul Thomson, de la FMI, pe problemele Romaniei. Intilnirea va avea ca obiectiv discutarea in detaliu a problematicii, cu furnizarea de date concrete. La discutii vor participa si consultantii nostri, NM Rothschild&Sons si Pricewaterhouse Coopers. Din intilnirile pe care le-am avut cu domnul Ruhl s-au distins serioasele ingrijorari pe care acesta le are cu privire la urmarirea Bancorex de catre Banca Mondiala. Intrebarile pe care le pun in mod constant reprezentantii Bancii Mondiale sint daca Bancorex ar trebui sa existe si daca Romania are nevoie de Bancorex. Avind in vedere intilnirea pe care ati avut-o anterior cu domnul Ettori, sint convinsa ca ar putea fi foarte benefica participarea dumneavoastra la aceste discutii, in cazul in care programul va va permite, mai ales ca anticipez o serie de intrebari foarte severe, dure“. „Ingrijorarea“ Bancii Mondiale era legata de expunerea prea mare a Bancorex pentru importurile energetice. Faptul ca aceste importuri au fost preluate de bancile straine care activeaza in Romania nu reprezinta o coincidenta. Sa aiba legatura acest mesaj cu neacceptarea programului de restructurare a Bancorex si demisia presedintelui Vlad Soare? O posibila explicatie in numarul viitor.
