O statie de pompare a titeiului din localitatea Slavuta – Gorj a fost simbata la un pas de catastrofa din cauza unui scurtcircuit la motorul pompei principale. Unul dintre electricienii care se ocupau de remedierea defectiunii s-a electrocutat, alegindu-se cu arsuri pe fata si pe miini.
Electricienii General Petrom Service Stoina au avut o zi grea simbata, 13 decembrie. Chemati in Parcul nr.1 Slavuta ca sa repuna in functiune iluminatul afectat de un scurtcircuit, muncitorii s-au apucat de lucru, reusind sa localizeze o defectiune la motorul pompei de titei. Numai ca, in momentul in care au crezut ca au rezolvat problema au avut parte si de alte surprize. Unul dintre electricieni, Alexandru Solim, de 35 de ani, din comuna Capreni – Gorj, s-a electrocutat la scurt timp dupa refacerea instalatiei electrice, in timp ce punea in functiune pompa.
„Mai intii am rezolvat iluminatul, apoi m-am dus impreuna cu colegul meu la atelier. Am oprit curentul si am inceput sa facem revizia. Am curatat firele si dupa aceea le-am prins la loc. Am facut de doua ori probe la pompa, conectind-o de doua ori la circuitul de rezerva si a mers apoi, cind am dat drumul la alimentare normala cu curent continuu de 500 de volti, a facut o flama puternica“, a declarat Alexandru Solim, de 35 de ani.
Surprins cu ambele miini pe tabloul electric, Solim a fost electrocutat, fiind aruncat la citiva metri distanta, chiar in gardul care imprejmuieste unitatea. In ciuda celor 500 de volti suportati, electricianul s-a ales doar cu arsuri usoare pe fata si pe miini.
„Noroc ca am stat in profil, cum ne-au invatat la instructajul de protectie a muncii, ca altfel m-as fi ales cu arsuri urite pe fata. Si apoi am trecut pe linga o mare nenorocire, avind in vedere ca defectiunea s-a produs intr-o unitate in care se lucreaza cu titei“, a precizat el. Alexandru Solim a fost internat pentru ingrijiri medicale in Clinica de chirurgie plastica a Spitalului de Urgenta Craiova.
Cazul este si in atentia Inspectoratului Teritorial de Munca, care a demarat o ancheta in vederea stabilirii imprejurarilor in care s-a produs accidentul.