7.9 C
Craiova
joi, 5 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalLa Craiova au fost expuse peste 150 de autografe si manuscrise apartinind unor personalitati ale culturii romane din ultimii 200 de ani

La Craiova au fost expuse peste 150 de autografe si manuscrise apartinind unor personalitati ale culturii romane din ultimii 200 de ani

Senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor a fost prezent simbata, la Craiova, cu ocazia deschiderii expozitiei „Autografe celebre“, care a avut loc in foaierul Teatrului National. Cele peste 150 de autografe, strinse de la personalitati ale culturii romanesti si universale din ultimii 200 de ani, fac parte din colectia lui Corneliu Vadim Tudor si sint evaluate, alaturi de alte piese ale senatorului, la aproximativ un milion de dolari, dupa spusele acestuia. In vitrine sint expuse, printre altele: ultima scrisoare a maresalului Ion Antonescu (datata 27 mai 1946), un autograf pe editia princeps a romanului „Maitrey“, al lui Mircea Eliade, autografe pe volumele lui Alexandru Macedonski, precum si manuscrise apartinind lui Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Creanga, mari clasici ai literaturii romane. Cea mai veche piesa este un hrisov domnesc, semnat de Constantin Brancoveanu si datat 1696.

„Nu am luat masuri speciale de securitate“

Vadim a afirmat ca stringe astfel de piese de mult timp, iar pe unele le-a descoperit cind facea ordine prin arhiva personala: „Aceste piese le-am strins in timp si sint destul de scumpe. Cele mai valoroase din colectie sint doua scrisori apartinind lui Napoleon Bonaparte, pe care le-am cumparat de la seful anticarilor din Paris. Un diplomat roman mi-a adus la cunostinta existenta lor si a trebuit sa ma imprumut ca sa fac rost de bani, pentru ca altfel riscam sa le vinda. Cineva m-a intrebat cit valoreaza colectia mea. I-am spus ca un milion de dolari, dar nu numai ce se afla aici. Ea mai cuprinde o colectie de biblii si monede vechi. Cultural, ele au o valoare inestimabila si le-am pus gratuit la dispozitia celor care vor sa le vada“.

Piesele din colectie vor fi expuse in toate orasele importante din tara. Conform spuselor senatorului, riscul este foarte mare, din cauza ca valoarea mare a exponatelor, de sute de mii de dolari, i-ar putea tenta pe multi. „Nu am luat masuri speciale de securitate, desi pe drum s-ar putea intimpla orice“, a adaugat C.V. Tudor.

La sfirsitul itinerariului, senatorul intentioneaza sa-i doneze statului colectia personala si sa deschida un muzeu cu toate aceste exponate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS