7.3 C
Craiova
duminică, 14 decembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalO parte dintre presedintii comisiilor locale de aplicare a Legii fondului funciar si-ar putea pierde scaunele

O parte dintre presedintii comisiilor locale de aplicare a Legii fondului funciar si-ar putea pierde scaunele

Reprezentantii comisiei de aplicare a Legii fondului funciar de la Prefectura Mehedinti intimpina greutati, in ultima perioada, din partea celor indreptatiti sa-si primeasca titlurile de proprietate.

„Vin sa li se elibereze titlul numai cei care au anumite litigii in instanta. Restul, de teama sa nu plateasca impozite, nu se mai intereseaza de acest drept al lor. Fata de perioada 1996-2000, cind s-au eliberat numai 8.000 de titluri, acum, in opt luni, am distribuit peste 7.300 de titluri. In ultima perioada avem insa mari probleme, pentru ca nu vor sa inteleaga ca numai cei care au peste zece hectare platesc impozit. Mai avem zone unde punerea in posesie este realizata, procesele-verbale sint intocmite, dar comisiile locale, cum este cea de la Gogosu, unde in localitatea Ostrovul Mare sint peste 800 de titluri completate, nu le aduc la cartografiere. In zilele urmatoare se vor lua masuri si cu dumnealor, pentru ca titlurile acestea sa fie aduse“, a spus Georgescu, de la Directia Agricola Mehedinti.

Potrivit secretarului general al Prefecturii Mehedinti, Nicolae Draghiea, in cazul localitatilor unde eliberarea titlurilor de proprietate se realizeaza intr-un mod greoi, masurile aplicate vor merge pina la inlocuirea presedintilor comisiilor de aplicare a Legii fondului funciar, adica a primarilor, conform Ordonantei 102: „Sa vedem daca o sa le convina acelor primari sa le luam una dintre atributiile lor principale. Nu cred ca le va conveni acest lucru, dar nici nu mai putem tolera astfel de cazuri“. Au fost preluate de la fostele IAS 31.000 de hectare, repartizate la comisiile locale, dar si in acest caz se intimpina greutati in repartizarea suprafetelor, in cazul fiecarui proprietar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS