20.6 C
Craiova
joi, 11 septembrie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriInvestitori germani, interesaţi de potenţialul turistic şi economic al judeţului Mehedinţi

Investitori germani, interesaţi de potenţialul turistic şi economic al judeţului Mehedinţi

Ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, aflat la Drobeta Turnu Severin, a declarat astăzi pentru Agerpres că investitorii germani sunt interesaţi de infrastructurile turistice şi economice ale judeţului Mehedinţi. „Am avut posibilitatea să aflu, astăzi, de la reprezentanţii autorităţilor locale amănunte despre potenţialul acestei zone şi de faptul că aici se află câteva firme cu capital german. Vom face demersuri în Germania pentru identificarea şi a altor întreprinzători care să-şi dezvolte afacerile în localităţi mehedinţene din zona riverană Dunării”, a spus Werner Hans Lauk. El a afirmat că aceştia vor găsi parteneri serioşi pentru consolidarea în avantaj reciproc a dezvoltării economice a comunităţilor din judeţul Mehedinţi şi din cele 16 landuri federale din Germania.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a subliniat că vizita reprezentanţilor diplomaţiei germane din România a avut drept scop întărirea relaţiilor de colaborare şi comunicare între aceştia şi autorităţile publice locale şi judeţene. „Am schiţat câteva priorităţi şi urmează ca în următoarele trei luni punctual să avem câteva iniţiative comune de înfiinţare a unor societăţi mixte care să atragă cel puţin 1.000 de locuri de muncă”, a spus Adrian Duicu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS