Salariul minim pe economie urcă, de săptămâna viitoare, de la 750 de lei, la 800 de lei pe lună. Dacă pentru angajaţii plătiţi cu minimul pe economie măsura legislativă le aduce 35 de lei în plus în buzunar, pentru firme această majorare le creşte costurile cu forţa de muncă. După calculele noastre (asistate de efin.ro), un angajat plătit cu salariul minim pe economie încasa până acum 566 de lei, de luna viitoare el va pleca acasă cu 601 lei net. O societate care plătea cel puţin un angajat cu salariul minim pe economie avea un cost de 960 de lei pe firmă (la un salariu brut de 750 de lei), iar de luna viitoare va suporta un cost total de 1.024 de lei pentru fiecare angajat plătit cu minimul stabilit de lege.
Acte adiţionale la contractele de muncă
Toţi cei angajaţi cu salariul minim pe economie vor semna acte adiţionale la contractul individual de muncă încheiat cu angajatorul. Chiar dacă sunt persoane care au contracte de muncă pe două, patru sau şase ore şi sunt plătite cu minimul pe economie, acestea trebuie să aibă de la angajator un act adiţional la contract, în care să fie evidenţiată majorarea de salariu.
Salariul minim pe economie a crescut, anul acesta, în două etape, iar ultima majorare intră în vigoare de lunea care vine. Mai întâi, creşterea a fost de la 640 de lei, la 750 de lei, iar acum urcă la 800 de lei. Practic, pe parcursul anului 2013 au fost valabile trei sume reprezentând salariul minim brut pe economie.
Veşti bune şi pentru bugetari
Potrivit HG nr. 23/2013 prin care s-a majorat salariul minim pe ţară, la articolul 2 se precizează că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la art. 1“, adică salariul de încadrare al bugetarilor angajaţi cu normă întreagă nu poate fi mai mic de 800 de lei pe lună brut, începând de luna viitoare.
Calcul comparativ al salariului minim în 2013
Salariul minim brut Salariul net Cost total firmă
640 lei 489 lei 819 lei
750 lei 566 lei 960 lei
800 lei 601 lei 1.024 lei