Știri de ultima orăBani & Afaceri11 firme româneşti la cea de-a 50-a ediţie jubiliară a Salonului Aeronautic "Le Bourget" Paris

11 firme româneşti la cea de-a 50-a ediţie jubiliară a Salonului Aeronautic „Le Bourget” Paris

11 firme româneşti din domeniul aeronauticii participă la cea de-a 50-a ediţie jubiliară a Salonului Aeronautic „Le Bourget” Paris, care şi-a deschis oficial porţile la 17 iunie 2013.

România este prezentă pentru a cincea oara consecutiv la Salonul “Le Bourget”, cu un pavilion naţional în care expun: Aero Care, Aerofina, Aerospace Services, Aerostar, Alro Slatina, GMT&International, IAR, IAROM, NUARB, Romtehnica şi Straero. Prezenţa românească la această manifestare este organizată cu sprijin de la bugetul statului de catre Ministerul Economiei în parteneriat cu federaţia patronala de profil – OPIAR şi Biroul de Promovare Comercial-Economică de la Paris. Programul firmelor româneşti include numeroase întâlniri cu reprezentanţi ai marilor grupuri franceze şi străine prezente în cadrul Salonului, parteneri tradiţionali sau potenţiali, precum şi cu cei ai autorităţilor franceze si straine din domeniu.
Ceremonia oficială de deschidere şi demonstraţia tradiţionala s-au desfăşurat în prezenţa premierului francez Jean-Marc Ayrault şi a altor membri ai guvernului francez.
Într-un context economic în care firmele din domeniu sunt angajate într-o competiţie internaţională accentuată, organizatorii anticipează că ediţia jubiliară din acest an va depăşi toate recordurile, în special în privinţa comenzilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS