30.6 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăBani & Afaceri„Cartel Alfa“ susţine protestul FNME

„Cartel Alfa“ susţine protestul FNME

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa“ susţine protestele organizate de la Târgu Jiu de Federaţia Naţională Mine Energie. Într-un comunicat de presă, Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele Confederaţiei „Cartel Alfa“, consideră că protestele de joi şi vineri sunt justificate, în privinţa revendicărilor care vizează drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă şi în Codul Muncii. Sindicatele de la „Cartel Alfa“ apreciază că demersul minerilor şi energeticienilor afiliaţi la Federaţia Naţională Mine Energie trebuie înţeles ca un semnal de alarmă adresat autorităţilor de la care se aşteaptă măsuri ferme pentru soluţionarea revendicărilor lucrătorilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
„Nu poate fi acceptată şi tolerată practica administraţiei CEO de a modifica unilateral salariile, începând cu 1 iunie 2013, demers ce nu respectă contractul colectiv de muncă negociat cu sindicatele“, se menţionează în comunicatul de presă. Confederaţia condusă de Bogdan Iuliu Hossu solicită ca guvernul şi Ministerele Muncii şi al Economiei să intervină pentru a clarifica problemele lucrătorilor de la Complexul Energetic Oltenia, precum şi problemele legate de siguranţa energetică a României. Ministrul energieim Constantin Niţăm este aşteptat pe 3 iunie la Târgu Jiu să discute cu sindicatele şi administraţia din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Poliţia locală recomandă evitarea zonei unde minerii protesteată

Poliţia Locală Târgu Jiu informează ca în zilele de 30 mai, între orele 12.00 – 17.00, şi 31 mai, între orele 12.00 – 16.00, se vor desfăşura manifestaţii de protest organizate de Federaţia Naţională Mine Energie, la care se estimează prezenţa a 5.000 de participanţi. În acest sens, conducerea Poliţiei Locale face apel la toţi participanţii la traficul auto şi pietonal să evite, pe cât posibil cu putinţă, traseul avizat pentru desfăşurarea marşurilor de protest, astfel: Platforma INTEREX – Aleea Digului – strada 14 Octombrie – strada Victoriei – strada 30 Decembrie – bulevardul Republicii – sensul giratoriu( intersecţia A.I. Cuza cu bulevardul Republicii – zona foştii pompieri) – bulevardul Republicii – strada Unirii – bulevardul Constantin Brâncuşi – Piaţa Revoluţiei (sediul Sucursalei Diviziei Miniere Târgu Jiu).
Poliţia Locală în colaborare cu Poliţia Rutieră Târgu Jiu va asigura devierea traficului rutier pe arterele de circulaţie pe care se vor desfăşura marşurile, în intervalele orare anunţate. Poliţiştii locali fac apel la toţi participanţii la trafic să respecte întocmai şi la timp semnalele şi indicaţiile agenţilor de poliţie locală, dar şi a reprezentanţilor tuturor instituţiilor abilitate în păstrarea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum şi siguranţa rutieră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS