Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj implementează proiectul „Asistenţă Personalizată-ASPER“, care are ca obiectiv general sprijinirea activităţilor privind măsurile de ocupare. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, proiectul se derulează în colaborare cu Colegiul Comercial „Virgil Madgearu“ din Târgu Jiu. În cadrul proiectului sunt sprijinite: informarea şi consilierea profesională, plasarea la locul de muncă, formarea profesională, precum şi asistenţa pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri. „Grupul-ţintă al proiectului este format din şomeri de lungă durată, iar beneficiile constau în dobândirea şi menţinerea unei slujbe ca urmare a şanselor de ocupare sporite prin cuprinderea la una sau mai multe măsuri active. Din cele 390 de persoane care constituie grupul-ţintă, 95 vor beneficia de mediere, 60 vor participa la programe de formare profesională şi 20 vor beneficia de consultanţă în afaceri“, a declarat Romeo Chiriac, reprezentantul AJOFM Gorj. Datorită acestui proiect, 40 de persoane din grupul-ţintă vor fi încadrate în muncă. Proiectul are o valoare totală de 1.450.5337,50 lei, fiind cofinanţat din Fondul Social European. Perioada de implementare a acestuia este de 18 luni, începând cu 1 iulie 2010.
Proiect pe bani europeni pentru ocuparea forţei de muncă
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

