Radu Miruță, ministrul Apărării, a declarat luni, 9 februarie, că resturi ale unei drone au fost găsite pe plaja din Mamaia, în zona hotelului Victoria, fiind aduse de apă. El adaugă că specialiștii vor stabili ce date pot fi recuperate privind traseul acestei drone și dacă a fost doborâtă sau a căzut întrucât a rămas fără combustibil.
Reprezentanții Gărzii de Coastă au anunțat că, luni seara, polițiștii de frontieră au fost sesizați cu privire la posibila existență a unor resturi aparținând unei drone aeriene, pe plaja din stațiunea Mamaia, potrivit ziare.com.
Polițiștii de frontieră ajunși acolo au identificat resturi metalice, care par a aparține unui aparat de zbor neidentificat.
Au loc cercetări în cooperare cu autoritățile cu atribuții în domeniu
În cauză au loc cercetări în cooperare cu celelalte autorități cu atribuții în domeniu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
La fața locului s-au deplasat și mai multe echipaje de poliție și pompieri.
”De la Serviciul Român de Informații, de la direcția de specialitate din cadrul Ministerului Apărării trebuie să ajungă niște oameni care să recupereze bucățile care pot conta într-o astfel de expertiză”, a afirmat ministrul Apărării.
El a spus că așteaptă să vadă ce bucăți din partea electronică pot fi recuperate, ”pentru a vedea ce anume poate fi recuperat din fostul traseu al acestei drone”.
”De multe ori, pe zonele electronice care mai rămân pe drone se poate descompune traseul acestor drone, când au fost lansate, pe ce traiectorie au zburat, când au fost doborâte, au picat singure că au rămas fără combustibil, au fost lovite în zona apelor internaționale”, a explicat Miruță.
Citeşte şi: Ursula von der Leyen a cerut Uniunii Europene să consolideze piața unică și să reducă birocrația

