16.2 C
Craiova
miercuri, 1 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDoi militari şi-au pierdut viaţa după ce un avion al armatei italiene s-a prăbuşit într-o zonă forestieră

Doi militari şi-au pierdut viaţa după ce un avion al armatei italiene s-a prăbuşit într-o zonă forestieră

Doi militari italieni şi-au pierdut viaţa miercuri în urma prăbuşirii unui avion al forţelor aeriene cu care efectuau manevre în zona Parcului Naţional Circeo, în regiunea Lazio.

O aeronavă a Forțelor Aeriene Italiene s-a prăbușit în interiorul Parcului Național din zona Sabaudia, în provincia Latina. Avionul, care a dispărut brusc de pe radar, a fost localizat cu sprijinul unui elicopter al pompierilor și al unui elicopter al Forțelor Aeriene Italiene.

Aeronava s-a prăbușit în timpul unei misiuni de antrenament în zona dintre Migliara 49 și Cerasella, lângă una dintre intrările în parc, într-o zonă forestieră unde nimeni nu era prezent la momentul respectiv.

Salvatorii au găsit avionul în flăcări, iar în interior au fost descoperite cadavrele a doi militari, Un colonel de 48 de ani și un student pilot. Cauza accidentului este încă neclară.

Parchetul Militar din Roma așteaptă primele informații despre incident:

Primul ministru Giorgia Meloni a transmis condoleanţe prin intermediul platformei X: „Îmi exprim cele mai sincere condoleanţe pentru accidentul aviatic al Forţelor aeriene italiene în apropierea Parcului Naţional Circeo. Condoleanţele mele şi ale guvernului se îndreaptă către familiile victimelor, Forţele aeriene italiene şi întreg Ministerul Apărării”.

Citește şi: Femeie înjughiată pe o stradă din Bucureşti de un necunoscut

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS