27.8 C
Craiova
marți, 26 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateProteste faţă de măsurile vizând pensiile magistraţilor 

Proteste faţă de măsurile vizând pensiile magistraţilor 

Până când va fi retras proiectul de lege privind reformarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti anunţă că suspendă soluţionarea cauzelor începând din 27 august. Adunarea Generală a Judecătorilor solictă reprezentanţilor puterii executive şi legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorităţii judecătoreşti.

Curtea de Apel Bucureşti a anunţat că Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti a fost convocată, marţi, de la ora 11, pentru a exprima un punct de vedere referitor la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraţilor şi a independenţei justiţiei, conform news.ro.

Astfel, din totalul de 241 judecători, au fost prezenţi 228 judecători, Adunarea Generală fiind legal constituită. Din cele 228 voturi valabil exprimate, un număr de 224 voturi au fost ”pentru”, s-au mai înregistrat un vot împotrivă şi trei abţineri.

Magistraţii solicită e retragerea proiectului de lege privind reforma pensiilor speciale

Adunarea Generală a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti a decis să solicite retragerea proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

O altă solicitare a fost ca reprezentanţii puterii executive şi a celei judecătoreşti să înceteze campania agresivă împotriva autorităţii judecătoreşti. 

”Solicită ferm reprezentanţilor puterii executive şi puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de dretp, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă”, se arată în hotărârea Adunării Generale a judecătorilor. 

Judecătorii au mai decis să suspende soluţionarea cauzelor

De asemenea, judecătorii au mai decis să suspende soluţionarea cauzelor până când acest proiect de lege va fi retras. 

”Începând cu data de 27 august 2025 şi până la retragerea proiectului de lege suspendă soluţionarea cauzelor, cu excepţia celor în care se exercită funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală (art. 3 alin. 1 lit. b Cod proc. pen.), a cauzelor având ca obiect dispoziţia asupra măsurilor preventive privative de libertate (în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată), luare măsură declarare indezirabil, custodia publică (prelungire şi plângere), suspendarea executării actelor administrative”, a mai transmis sursa citată.

Citeşte şi: Germania susţine aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS