25.1 C
Craiova
marți, 19 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateMacron: Putin este un căpcăun la ușile noastre care trebuie să continue să mănânce. Să nu fim naivi cu Rusia

Macron: Putin este un căpcăun la ușile noastre care trebuie să continue să mănânce. Să nu fim naivi cu Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin este „un prădător, un căpcăun la uşile noastre” care „are nevoie să continue să mănânce” pentru „propria supravieţuire”, a avertizat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, îndemnându-i pe europeni „să nu fie naivi” în faţa Rusiei, care va fi „în mod durabil o putere destabilizatoare”, relatează AFP.

„Din 2007-2008 (intervenţia rusă în Georgia – n.r.), preşedintele Putin rareori şi-a respectat angajamentele. A fost constant o putere destabilizatoare. Şi a căutat să revizuiască frontierele pentru a-şi extinde puterea”, a subliniat preşedintele francez într-un interviu pentru LCI.

„Rusia a devenit durabil o putere destabilizatoare şi o potenţială ameninţare“

Macron consideră că „Rusia a devenit durabil o putere destabilizatoare şi o potenţială ameninţare pentru mulţi dintre noi”.

„O ţară care investeşte 40% din bugetul său în astfel de echipamente, care a mobilizat o armată de peste 1,3 milioane de oameni, nu va reveni la o stare de pace şi la un sistem democratic deschis peste noapte”, a avertizat el.

”Putin este o ameninţare pentru europeni (…) Nu trebuie să fim naivi”

„Prin urmare, inclusiv pentru propria supravieţuire, el (Putin) trebuie să continue să mănânce. Asta este. Aşadar, este un prădător, un căpcăun la uşile noastre. Nu spun că de mâine va fi atacată Franţa, dar, în cele din urmă, este o ameninţare pentru europeni (…) Nu trebuie să fim naivi”, a insistat şeful statului francez.

Acest interviu a fost realizat la finalul întâlnirii de la Washington între preşedintele american Donald Trump şi mai mulţi lideri europeni, unde s-a anunţat organizarea unei întâlniri între Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin.

Emmanuel Macron nu a ascuns că nu împărtăşeşte optimismul lui Donald Trump

Dar, într-un alt interviu pentru postul american de televiziune NBC News, Emmanuel Macron nu a ascuns că nu împărtăşeşte optimismul lui Donald Trump cu privire la posibilitatea de a se ajunge la un acord de pace.

„Atunci când privesc situaţia şi faptele, nu îl văd pe preşedintele Putin dorind pacea acum, dar poate că sunt prea pesimist”, a declarat el. 

Citeşte şi: Ghidul de finanțare pentru Programul „Rabla“, lansat în consultare publică

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS