30.6 C
Craiova
marți, 24 iunie, 2025
Știri de ultima orăActualitateO dubă care transporta muncitori s-a ciocnit de un autoturism, pe DN 1. Cinci răniţi

O dubă care transporta muncitori s-a ciocnit de un autoturism, pe DN 1. Cinci răniţi

Cinci persoane au fost rănite şi duse la spital, în urma unui accident rutier petrecut, marţi după-amiază, pe drumul naţional 1, în judeţul Prahova, unde o dubă care transporta muncitori s-a ciocnit de un autoturism.

Accidentul a avut loc între Bucureşti şi Braşov, la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Ploieşti, potrivit news.ro

„În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism şi o autodubiţă pentru transport muncitori, cu un total de zece ocupanţi la bord. Din informaţiile primite prin apelul la 112, patru persoane erau declarate încarcerate. Această informaţie nu s-a confirmat, pompierii fiind nevoiţi să extragă o singură persoană, neîncarcerată”, au transmis oficialii ISU Prahova.

Victimele au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital

Cinci dintre cei implicaţi în accident au fost evaluaţi din punct de vedere medical la locul accidentului, cu toţii fiind conştienţi şi cooperanţi. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital.

La faţa locului, au intervenit două autospeciale pentru descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD, ambulanţa pentru transport victime multiple, ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, precum şi trei ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţeam Prahova.

Citeşte şi: Codul galben de caniculă, extins

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS