Cadavrul lui Robert Lupu, bărbatul care a împușcat-o mortal, de patru ori, pe Teodora Marcu, o femeie de 23 de ani însărcinată, și mamă a unei fetițe de trei ani, a fost ridicat joi de la morgă de către fiica și fratele acestuia. Familia a dus trupul neînsuflețit direct la crematoriul din incinta IML, acolo unde a fost incinerat, informează Observatornews.
După ce a stat câteva zile în sertarele frigorifice ale IML, familia a decis să vină să-l ridice și să-l incinereze la crematoriul care se află tot în curtea Institutului de Medicină Legală.
Tot joi, fosta soție a lui Robert Lupu și fiica acestuia s-au întâlnit cu Alexandru, soțul Teodorei. Alexandru s-a îmbrățișat cu fosta soție a criminalului și le-a spus celor două femei că nu trebuie să sufere ele pentru fapta comisă de Robert Lupu.
În replică, femeia și-a exprimat regretul pentru fapta comisă de fostul ei soț.
Citește și: Fost deputat PNL, trimis în judecată după ce a fost prins de șase ori conducând fără permis