Președintele României, Nicușor Dan, critică decizia Curții Constituționale privind limitarea accesului public la declarațiile de avere, susținând că aceasta „este în contradicție cu un principiu esențial al democrației – transparența în exercitarea funcțiilor publice”.
„Accesul cetățenilor la informații despre averile demnitarilor este o garanție a integrității și responsabilității în spațiul public. Acest principiu trebuie apărat cu fermitate. Dacă în motivarea deciziei Curtea identifică probleme tehnice în legislația actuală, este datoria Parlamentului să le corecteze rapid”, a transmis președintele, joi seară, pe Facebook.
Ce a decis Curtea Constituțională?
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, cu majoritate de voturi, că declarațiile de avere și de interese nu vor mai fi publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI) sau pe paginile altor instituții publice.
Mai mult, aceste declarații nu vor mai cuprinde informații despre bunurile și veniturile soților și copiilor aflați în întreținere.
CCR a declarat neconstituțional articolul din lege care impunea ca declarațiile de avere să includă nu doar veniturile și bunurile demnitarului, ci și ale membrilor apropiați ai familiei. Totodată, au fost declarate neconstituționale și prevederile legii care obligau publicarea declarațiilor pe internet.
Ce urmează?
Decizia Curții este definitivă și va avea impact direct asupra modului în care cetățenii pot verifica averile celor aflați în funcții publice. Președintele cere acum Parlamentului să intervină și să repare cadrul legal, astfel încât transparența și integritatea să fie păstrate.
Citește și: A doua instanță federală declară ilegale tarifele lui Trump din „Ziua Eliberării”