25.5 C
Craiova
miercuri, 16 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn tânăr drogat s-a aruncat dintr-o maşină aflată în mers

Un tânăr drogat s-a aruncat dintr-o maşină aflată în mers

Un tânăr aflat sub influenţa substanţelor psihoactive s-a aruncat dintr-o mașină, pe centura Ploieștiului, la kilometrul 64+500 metri, au declarat pentru G4Media surse din poliție.

În autoturismul care mergea spre Ploieşti se aflau trei tineri. La un moment dat, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta a deschis portiera şi a sărit. S-a rostogolit pe caldarâm, iar o maşină care circula din aceeaşi direcţie de mers l-a evitat la milimetru.

Conducătorul autoturismului, în vârstă de 21 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Tânărul, de 22 de ani, care s-a aruncat din maşina în care era pasager a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Întrucât acesta manifesta un comportament agitat, a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat o valoare pozitivă la substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

Conducătorul auto a fost şi el testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS