26.4 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateGorj: DSP monitorizează în continuare zonele afectate de inundaţii

Gorj: DSP monitorizează în continuare zonele afectate de inundaţii

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au prezentat ieri, în şedinţa Comisiei de Dialog Social, măsurile luate de instituţie în urma inundaţiilor care au afectat judeţul în luna iulie, menţionând că zonele afectate vor fi monitorizate şi în perioada următoare, transmite medipedia.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Gorj, Elena Piţian, ca urmare a precipitaţiilor abundente înregistrate în localităţile aflate pe Valea Gilortului, pentru prevenirea îmbolnăvirilor în rândul populaţiei, inspectorii sanitari de la Serviciul Control în Sănătate Publică şi personal medical de la Compartimentul Supraveghere în Sănătate Publică din cadrul DSP s-au deplasat imediat în localităţile respective pentru efectuarea de acţiuni de inspecţie sanitară şi de monitorizare.
„S-au efectuat acţiuni de inspecţie sanitară şi de monitorizarea, printre acestea fiind instruirea personalului medical aflat în zonele respective, aici având şi ajutorul mediatorilor sanitari şi al celor care îşi desfăşoară activităţi în zonele respective. De asemenea, s-au distribuit echipamente medicale, mănuşi de examinare, măşti de protecţie, tablete pentru efectuarea dezinfecţiei curente în zonele respective. S-a efectuat cartagrafierea persoanelor care necesitau vaccinare în urma acestor probleme, respectiv vaccinarea antitetanică şi antihepatică, au fost administrate zece doze de vaccin din rezerva antiepidemică a DSP-ului, nefiind nevoie de mai multe doze. De asemenea, s-a asigurat asistenţa medicală de urgenţă pentru persoanele aflate în dificultate, aici fiind vorba de persoanele cu boli cronice, bolnavii carenecesitau dializă şi au fost supravegheate şi monitorizate femeile care urmau să nască pentru a evite orice alte probleme”, a precizat Elena Piţian.

În timpul inundaţiilor, 150 de persoane au fost evacuate şi şapte izolate

În urma inundaţiilor, conform bilanţului efectuat, au fost afectate şapte comune şi 18 sate componente, 150 de persoane au fost evacuate şi şapte izolate, 53 case au fost inundate, 64 case izolate şi 98 de gospodării inundate.
În zonele afectate de inundaţii au fost catagrafiate 108 fântâni cu probleme, atât publice, cât şi individuale, fântâni pentru care administraţiile locale au primit substanţele necesare efectuării dezinfecţiei, precum şi îndrumarea necesară efectuării acesteia.
„S-a luat legătura cu administraţiile publice locale din zonele afectate, au fost de asemenea catagrafiate şi depistate fântânile publice care au avut probleme în urma inundaţiilor, au fost depistate 108 fântâni, au fost lăsate substanţe dezinfectante în zonele respective, substanţe clorigene. În această zonă au fost date recomandări privind extragerea şi drenarea apei din gospodării, salubrizarea teritoriului care a avut de suferit. De asemenea, cadavrele de animale au fost transportate de firme care nu au pus în pericol starea de sănătate a populaţie, fiind dată şi avertizarea către populaţie de a nu manipula aceste cadavre de animale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS