28.3 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBiserica „Sfinţii Împăraţi“ va fi resfinţită

Biserica „Sfinţii Împăraţi“ va fi resfinţită

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va resfinţi duminică Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din municipiul Târgu Jiu. După cum a precizat părintele protopop Ionel Câmpeanu, de la Protoieria Târgu Jiu Sud, evenimentul  încununează eforturile depuse în ultimii trei ani pentru consolidarea şi renovarea sfântului lăcaş. Lucrările au fost executate cu sprijinul autorităţilor publice locale, Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj, precum şi a credincioşilor din Parohia „Sfinţii Împăraţi“. Persoanele care s-au implicat în mod deosebit în realizarea lucrărilor vor primi duminică, din partea Mitropoliei Olteniei, gramate chiriarhale de mulţumire şi apreciere. Biserica din Târgu Jiu, închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, veritabil monument de arhitectură, a fost ridicată în perioada anilor 1864-1874, pe locul unei vechi biserici din lemn, fiind sfinţită în anul 1875 de către Episcopul Atanasie al Râmnicului Noul Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS