7.3 C
Craiova
duminică, 14 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateObama se întâlneşte cu liderii din Europa Centrală şi de Est

Obama se întâlneşte cu liderii din Europa Centrală şi de Est

Preşedintele Barack Obama va efectua marţi şi miercuri o vizită în Polonia, unde se va întâlni cu liderii ţărilor aliate din Europa Centrală şi de Est, între care şi România, potrivit programului prezentat vineri la Casă Albă.
Obama va ajunge marţi în Varşovia şi va avea o întâlnire cu preşedintele polonez Bronislaw Komorosvki. Casa Albă menţionează trimiterea de avioane F-16 în Polonia ca parte a efortului SUA de a da asigurări aliaţilor din Europa şi, mai ales, Europa de Est, „după intervenţia Rusiei în Ucraina“. „În general, ne vom concentra pe sprijinul nostru pentru poporul şi guvernul din Ucraina, pe eforturile noastre de întărire şi modernizare a NATO, pe munca de diversificare a securităţii energetice europene şi pe negocierile din jurul tratatului de parteneriat pe comerţ şi investiţii“, a anunţat într-o conferinţă de presă de la Casa Albă Ben Rhodes, consilierul adjunct pe securitate naţională.
Ulterior, SUA şi Polonia vor organiza o întâlnire cu aliaţii din Europa Centrală şi de Est, adică Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, România şi Slovacia.
Seara, preşedintele american va participa la o cină festivă, la Palatul Regal, alături de ceilalţi lideri invitaţi la eveniment.
Miercuri, Obama va avea o întrevedere cu preşedintele ales al Ucrainei, Petro Poroşenko.
Hotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS